Omul care gândeşte şi simte

the brain in love

2011-11-09T23:44:00.000+02:00

Ce gândim noi şi ce luăm de la alţii. Despre plagiat şi despre succes.

2011-07-25T13:50:00.003+03:00

Se bate mereu apa în piuă cu diferenţa dintre a prelua niște noțiuni pre-construite (cele pe care le-am asimilat de mici din mediu - familie, mass-media, școală, etc) și a formula propriile definiții despre lucruri. Noțiunile de succes și ratare nu sunt cu nimic diferite de cele de, spre exemplu, prietenie, iubire, sex, familie, femeie, bărbat, şamd, adică intră în categoria lucrurilor pe care le cunoaşte toata lumea şi ale caror definiţii, din punct de vedere social, sunt implicite. În fond, tot ce nu gândim noi înșine ca definiție a lucrurilor este o noțiune preluată, e o formă de plagiat subconştient şi inconştient, dacă vreţi, pentru că ne copiem atât bunicii, cât şi contemporanii. Ba mai mult, societatea ne încurajează să plagiem, pentru că e mai uşor să previzionezi evoluţii şi statistici când ai de-a face cu o specie uniformizată, atât în gândire, cât şi în expresie. Părerea mea e că nu există nici un moment al vieții noastre, ca persoane conștiente, capabile de reflecție individuală, care să nu fie contaminat de definiții anterioare ale experiențelor prin care trecem (definiţii date de propria noastră experienţă, deci un soi de auto-plagiat sau definiţii date de alţii). Mintea noastră este un construct complex care combină individualitatea (fiind singulară) și influențele mediului (inclusiv pe cele ale mediului genetic).

Apoi apare singura intervenţie divină din această lume (în afară de Jesus, de profeţi şi de economişti, evident) care este liberul arbitru. Pe care ni-l exersăm atunci când ne oprim înainte de a formula o părere despre ceva și încercăm să ne distanțăm de părerile gata formulate de alții pentru simplul fapt că modul în care filtrăm informațiile date de experiențe dau măsura noastră ca indivizi unici, capabili să gândească pentru ei înșiși. Dacă vreți, aici stă diferența dintre fast food și gourmet food. Fast food înseamnă în context că pur și simplu reproduci fidel niște idei pre-fabricate(opiniile ne-supuse unui exercițiu critic nu sunt altceva decât niște prejudecăți, deci niște idei fixe care ignoră contextele capabile să le modifice), în timp ce gourmet înseamnă că ești dispus să consumi timp și energie ca să alegi tu singur ingredientele care-ți sunt pe plac și să le combini pentru ca rezultatul să aibă o semnificaţie personală.

În același timp nu poţi ignora faptul că este practic imposibil să faci o distincție clară, alb-negru, între ceea ce preiei și produsul unic al minții tale ; din cauza asta, cei care ţin morţiş să fie originali TOT TIMPUL se obosesc degeaba. Și asta se întâmplă dintr-un motiv simplu - suntem noi înșine produsul a ceva anterior nouă și trăim cu toții în ceea ce se cheamă produsul experiențelor noastre colective. Cu alte cuvinte, individul nu poate fi separat de comunitatea/ societatea din care face parte. Ceea ce, într-o societate evoluată, n-ar trebui să îi constrângă libertatea de gândire sau de exprimare a propriei unicități.

Dar pentru că suntem unici și aceiași în același timp, sfaturi de genul Gândiți-vă ce este succesul pentru voi personal, nu ceea ce este succesul pentru restul societății (sau sexul sau iubirea sau mama sau tata) sunt la fel de folositoare ca o carte de self-help, adica 0. Ăsta e doar primul pas, menit să asigure o gândire critică, reflexivă, conștientă, dar nu e în nici un caz o soluție.

Şi aşa am ajuns la exemplul practic, despre succes, aşa cum îl definesc eu şi aşa cum îl defineşte societatea. Eu m-aș putea gândi că definiția mea personală despre succes este să-mi fac o colibă lângă o apă, lângă care să-mi cresc plantele și să-mi beau berea făcută în casă, şi aş fi pregătită să fac asta chiar ACUM. Ideea mea despre succes în viaţă nu lezează pe alţii, deci nu este sancţionabilă în sine, în schimb nici nu aduce rata de productivitate impusă ca normă socială şi calculată destul de precis pe cap de locuitor (o rată traductibilă în cuantumul pensiei tale, de altfel). Deci societatea nu este de acord ca eu, ca individ perfect apt pentru tot felul de munci, să mă retrag într-o colibă, astfel încât ideea mea despre succesul personal este invalidată. Ideea mea devine o utopie pentru că nu are acordul celorlalţi. Obiectivul de a-mi lua o colibă este nefezabil nu pentru că nu trăim într-o meritocrație - puțin mă interesează dacă merit să am o colibă sau nu, ci pentru că trăim într-o lume în care realizarea mea personală ca individ depinde de gradul de mulțumire pe care societatea îl manifestă vis-a-vis de persoana mea (persoana mea care e un număr înregistrat undeva în sistem , nu altceva), de cantitatea de muncă pe care o depun în societate (și noțiunea de muncă are iarăși o definiție la care eu ca individ nu pot contribui - munca este ceea ce spun ceilalți că e muncă, ceilalți fiind cei care mă plătesc pentru munca mea, în funcție de nevoile economice) și de răsplata imediată și direct cuantificabilă pe care o primesc în schimbul muncii mele. În scenariul acesta, eu nu-mi pot lua o colibă decât dacă : 1) cineva de care sunt legat prin sânge a satisfăcut cerințele de succes valorizate de societate (adică dacă familia mea sau alte suflete miloase mă fac proprietar al terenului pe care construiesc coliba și îmi dau și banii pentru restul angaralelor) sau 2) fac o muncă valorizată de societate, în felul acesta devenind o persoană de succes dupa definiția altora și în decurs de 15-20-30 de ani acumulez destul cât să-mi permit să fiu omul de succes conform definiției mele.

De unde trag concluzia că eu sunt liber să definesc termenii altfel decât restul societăţii, dar pentru ca să-mi ating orice obiectiv personal, este necesar să mă conformez majorităţii, deci sursei pentru tot ce înseamnă prejudecăţi, predefiniţii şi alte idioţenii trecute din gură în gură şi din generaţie în generaţie. În asta constă aporia unei discuții pragmatice despre noțiuni împrumutate și noțiuni pe care le formulezi tu însuți.

Există însă și o posibilă ieșire (practică) din această aporie - și anume ștergerea cuvântului CARIERĂ din orice dicționar. Pentru că important nu este să faci același lucru timp de 30 de ani, până când strângi bani de colibă, ci să muncești ce poți, ce vrei, când vrei, oriunde ar fi nevoie de munca ta și doar atâta timp cât este nevoie de munca ta. Poate așa am putea să avem și cum până la bătrânețe să aplicăm propriile idei despre succes...

Window Linger s2e3

2011-06-14T19:10:00.001+03:00

Window linger s2e2

2011-04-02T00:02:00.000+03:00

A large quotation and a big thanks to Chomski

2011-02-26T18:56:00.001+02:00

It's not radical Islam that worries the US -- it's independence

Noam Chomsky

The Guardian, February 4, 2011

"The Arab world is on fire," al-Jazeera reported last week, while throughout the region, western allies "are quickly losing their influence". The shock wave was set in motion by the dramatic uprising in Tunisia that drove out a western-backed dictator, with reverberations especially in Egypt, where demonstrators overwhelmed a dictator's brutal police.

Observers compared it to the toppling of Russian domains in 1989, but there are important differences. Crucially, no Mikhail Gorbachev exists among the great powers that support the Arab dictators. Rather, Washington and its allies keep to the well-established principle that democracy is acceptable only insofar as it conforms to strategic and economic objectives: fine in enemy territory (up to a point), but not in our backyard, please, unless properly tamed.

One 1989 comparison has some validity: Romania, where Washington maintained its support for Nicolae Ceausescu, the most vicious of the east European dictators, until the allegiance became untenable. Then Washington hailed his overthrow while the past was erased. That is a standard pattern: Ferdinand Marcos, Jean-Claude Duvalier, Chun Doo-hwan, Suharto and many other useful gangsters. It may be under way in the case of Hosni Mubarak, along with routine efforts to try to ensure a successor regime will not veer far from the approved path. The current hope appears to be Mubarak loyalist General Omar Suleiman, just named Egypt's vice-president. Suleiman, the longtime head of the intelligence services, is despised by the rebelling public almost as much as the dictator himself.

A common refrain among pundits is that fear of radical Islam requires (reluctant) opposition to democracy on pragmatic grounds. While not without some merit, the formulation is misleading. The general threat has always been independence. The US and its allies have regularly supported radical Islamists, sometimes to prevent the threat of secular nationalism.

A familiar example is Saudi Arabia, the ideological centre of radical Islam (and of Islamic terror). Another in a long list is Zia ul-Haq, the most brutal of Pakistan's dictators and President Reagan's favorite, who carried out a programme of radical Islamisation (with Saudi funding).

"The traditional argument put forward in and out of the Arab world is that there is nothing wrong, everything is under control," says Marwan Muasher, a former Jordanian official and now director of Middle East research for the Carnegie Endowment. "With this line of thinking, entrenched forces argue that opponents and outsiders calling for reform are exaggerating the conditions on the ground."

Therefore the public can be dismissed. The doctrine traces far back and generalises worldwide, to US home territory as well. In the event of unrest, tactical shifts may be necessary, but always with an eye to reasserting control.

The vibrant democracy movement in Tunisia was directed against "a police state, with little freedom of expression or association, and serious human rights problems", ruled by a dictator whose family was hated for their venality. So said US ambassador Robert Godec in a July 2009 cable released by WikiLeaks.

Therefore to some observers the WikiLeaks "documents should create a comforting feeling among the American public that officials aren't asleep at the switch" -- indeed, that the cables are so supportive of US policies that it is almost as if Obama is leaking them himself (or so Jacob Heilbrunn writes in The National Interest.)

"America should give Assange a medal," says a headline in the Financial Times, where Gideon Rachman writes: "America's foreign policy comes across as principled, intelligent and pragmatic … the public position taken by the US on any given issue is usually the private position as well."

In this view, WikiLeaks undermines "conspiracy theorists" who question the noble motives Washington proclaims.

Godec's cable supports these judgments -- at least if we look no further. If we do,, as foreign policy analyst Stephen Zunes reports in Foreign Policy in Focus, we find that, with Godec's information in hand, Washington provided $12m in military aid to Tunisia. As it happens, Tunisia was one of only five foreign beneficiaries: Israel (routinely); the two Middle East dictatorships Egypt and Jordan; and Colombia, which has long had the worst human-rights record and the most US military aid in the hemisphere.

Heilbrunn's exhibit A is Arab support for US policies targeting Iran, revealed by leaked cables. Rachman too seizes on this example, as did the media generally, hailing these encouraging revelations. The reactions illustrate how profound is the contempt for democracy in the educated culture.

Unmentioned is what the population thinks -- easily discovered. According to polls released by the Brookings Institution in August, some Arabs agree with Washington and western commentators that Iran is a threat: 10%. In contrast, they regard the US and Israel as the major threats (77%; 88%).

Arab opinion is so hostile to Washington's policies that a majority (57%) think regional security would be enhanced if Iran had nuclear weapons. Still, "there is nothing wrong, everything is under control" (as Muasher describes the prevailing fantasy). The dictators support us. Their subjects can be ignored -- unless they break their chains, and then policy must be adjusted.

Other leaks also appear to lend support to the enthusiastic judgments about Washington's nobility. In July 2009, Hugo Llorens, U.S. ambassador to Honduras, informed Washington of an embassy investigation of "legal and constitutional issues surrounding the 28 June forced removal of President Manuel 'Mel' Zelaya."

The embassy concluded that "there is no doubt that the military, supreme court and national congress conspired on 28 June in what constituted an illegal and unconstitutional coup against the executive branch". Very admirable, except that President Obama proceeded to break with almost all of Latin America and Europe by supporting the coup regime and dismissing subsequent atrocities.

Perhaps the most remarkable WikiLeaks revelations have to do with Pakistan, reviewed by foreign policy analyst Fred Branfman in Truthdig.

The cables reveal that the US embassy is well aware that Washington's war in Afghanistan and Pakistan not only intensifies rampant anti-Americanism but also "risks destabilising the Pakistani state" and even raises a threat of the ultimate nightmare: that nuclear weapons might fall into the hands of Islamic terrorists.

Again, the revelations "should create a comforting feeling … that officials are not asleep at the switch" (Heilbrunn's words) -- while Washington marches stalwartly toward disaster.

Pericolul legionar, un prieten imaginar

2011-02-21T13:22:00.001+02:00

"Maicute de la Manastirea Petru Voda ii canta parintelui Justin Parvu "Sfinta tinerete legionara".

   N-as fi tinut sa ma exprim a propos de acest subiect, dar mi-e din ce in ce mai greu sa vad cum discutia din spatiul public derapeaza fara vreun efort real de explicare.
   Asadar, la manastirea Petru Voda s-au intonat cantece legionare in cel putin 2 ocazii, si anume in zilele in care Parintele Iustin Parvu a implinit 90, respectiv 92 de ani. Se presupune ca maicutele au facut si repetitii, prin urmare hai sa zicem ca "Sfanta tinerete legionara" s-a auzit de cel putin 20 de ori in incinta manastirii.
   De ce? Ce inseamna asta? si mai ales, cine este Parintele Iustin Parvu? Fara aceasta din urma intrebare, avem faptele, dar nu avem contextul.
   Parintele Iustin Parvu nu este Biserica Ortodoxa Romana. Mai mult decat atat, BOR este oripilata la ideea ca ar putea fi confundata cu Parintele Parvu sau cu manastirea pe care o pastoreste pentru simplul fapt ca radicalii nu au ce cauta la sanul vizibil al ortodoxiei romanesti. Pentru ca este ok sa existe fosti securisti si turnatori la conducerea BOR, dar un fost legionar, nu.
Factiunile de stanga pe filon marxist din Romania pot sa rasufle usurate - exista altii mai exclusi si mai prost intelesi decat ei.
   Parintele Iustin Parvu nu este nici Dan Puric, adica nu e un artist care a vazut lumina ortodoxiei si care predica darurile de superioritate spirituala care chipurile ar coplesi poporul roman incercat de soarta si uitat de lume. Cartile lui Iustin Parvu nu se vand ca painea calda in lansari simandicoase si putinele interviuri cu el nu incap pe TVR Cultural, cu atat mai putin pe PRO TV sau pe Trinitas. Asta nu pentru ca Parintele nu ar avea nimic interesant de spus si nici pentru ca ceea ce spune el nu este rezonabil, ci pentru ca nimeni nu isi asuma responsabilitatea de a transmite un mesaj condamnat din start la izolare.
   Inainte de a-i aplica eticheta de legionar, o specie adusa pe cale de disparitie de comunisti si devenita ridicola prin actiunile epigonilor (v. Noua Dreapta), Parintele Iustin Parvu este un om care a infundat inchisorile comuniste dupa instaurarea regimului sovietic in Romania. Intr-o perioada istorica in care erai fie legionar, fie comunist, el a ales sa fie legionar, ca majoritatea romanilor care si-au pus la vremea respectiva problema supravietuirii morale si mentale a unei populatii in curs de colonizare sovietica. In 1945 existau cateva sute de comunisti, cateva mii de sustinatori ai partidelor istorice ( a caror voce s-a dovedit prea slaba ca sa nu fie inabusita rapid de un bocanc stalinist in gura) si cateva zeci de mii de simpatizanti legionari care veneau din toate paturile sociale ale Romaniei de la acea vreme. Dupa '45, legionarismul nu a mai avut de-a face cu Sima sau Codreanu, ci a devenit singura celula de rezistenta romaneasca impotriva sovietizarii. Fratiile legionare active din preajma institutiilor de invatamant romanesti au dat Romaniei grupurile de partizani care au luptat impotriva aberatiilor regimului lui Dej.
   Parintele Iustin Parvu nu a suportat iadul inchisorilor comuniste timp de 18 ani (dupa 12 ani de temnita a fost intrebat daca renunta la manastire; raspunsul i-a adaugat 6 ani de penitenta) pentru ca ar fi fost antisemit sau ucigas de ministri, simist sau codrist, ci pentru ca nu s-a dezis de un adevar pe care generatia actuala nu il mai detine in mod constient. Parintele Iustin Parvu a cantat imnuri legionare pentru ca asta era singurul mod prin care isi putea exprima identitatea - cea de roman, intr-o vreme in care aceasta identitate nationala nu putea sa o excluda pe cea de crestin. Ca preot, el a vazut in sovietizare un pericol pentru integritatea psihica si morala a populatiei din care facea parte. O idee simpla, care l-a sustinut pe el, pe Petre Tutea si pe alte zeci de mii de romani indeajuns de naivi si de curajosi incat sa incerce sa tina piept tavalugului istoriei. Asa cum 40 de ani mai tarziu, cateva mii de romani au fost indeajuns de naivi si de curajosi incat sa se lase ciuruiti pe strazile Romaniei comuniste. Erau si ei legionari? sau doar revolutionari?
   Parintele Iustin Parvu are peste 90 de ani. Sansele sunt sa nu-l mai auzim mult timp vorbind despre identitate, despre spirit, despre pericolul lenei si al prostiei, despre sfarsitul istoriei, despre indobitocirea maselor si despre controlul social care amuteste din ce in ce mai eficient orice voce lucida. In curand, n-or sa se mai cante imnuri legionare unui batran naiv intr-o manastire pe care BOR abia asteapta s-o elibereze de eretici. In sfarsit, tara va fi libera de legionari. Asta si-a dorit Partidul Comunist, asta ne dorim si noi, nu?

Window linger season 2

2010-12-21T10:16:00.000+02:00

Superman and the Saint died. Long live the Angel!

2010-12-19T11:16:00.000+02:00

A funny movie to watch, if you wanna enjoy a classic. I sometimes prefer the bullshit I get in the oldies than the one in Avatar or such, so get your popcorn and watch how Superman and the Saint die and get replaced by the Angel.
http://www.imdb.com/title/tt0039190/
Well, you can't actually SEE how Superman dies, but what you're certainly gonna see is a certain type of American hero that is a breeding between Superman and the Saint, but much cooler. So here's Cary Grant, looking at his usual best, showing up in the life of a dedicated minister, David Niven, in order to remind him that it is more important to make his wife happy (therefore to enjoy the simple things in life) than to build a Cathedral. The wife (the lovely and strangely sexy Loretta Young) is a positive character through and through, much like everybody else in the movie, as she struggles to hang on to the love she once felt for her husband despite his 2 years of mental absence from the conjugal scene.
And I'm saying that the movie is inhabited by positive characters because you don't see the classical battle between the good and the bad, it's more of a soft movie, where people just need a bit of a push to get back on track, but they all mean well and so on and so forth. It's part of the idyllic America, I guess, the one that's disappeared in the '60s...

Back to our Angel, he does a pretty neat job in setting things right, mostly by ignoring the minister's stubborn religious delirium a la catholique and stirring him towards a more protestant approach (eventually more becoming to Niven's character, since he was a protestant bishop, married and all). In the meantime, the Angel takes extra-special care of the bishop's wife by seducing her and allowing himself to be seduced by her, as he confesses in the end. Nothing happens, of course, it's a very decent movie, but there were some heavy chemistry and puppy commercial-like moments that we can't ignore.
The Angel fixes everything, he provokes the husband's jalousy and restores the wife's confidence in her charm, then he disappears as miraculously as he appeared.
So he's a hero. But what are his proficiencies? What can he do?
Well, he can : make a Christmas tree with one swing of his right hand, supply sherry in endless quantities, play the harp, make people feel good about themselves by flirting with them and sometimes making appeal to emotional mauvemail in order to get what he wants.
As you see, the Angel is much like Superman (he can move really fast, save people's lives, fall in love with a girl), but he can also do a Saint's job (multiply limited quantities of alcohol, perform miracles, remind people of the spiritual values in their lives over the material ones)!
Plus, let's face it, he's Cary Grant.

Oh, and the moral conclusion: Stop building cathedrals and start feeding the needy!
Merry Christmas!

Ambivalence or prison? what is the proper term?:)

2010-12-19T10:07:00.000+02:00

Me gusta me gusta

2010-12-14T13:07:00.004+02:00

Decembrie 1980 sau 2010?

2010-12-13T19:47:00.002+02:00

Întrebarea obsedantă a ultimelor două decenii în România ne bântuie mai abitir la sfârşitul lui 2010, adică la sfârşitul unui an în care sistemul de guvernare şi administrare a acestei ţări şi-a dovedit incapacitatea de a funcţiona coerent.

2010 a fost anul în care întregul aparat politic şi administrativ a fost forţat să reacţioneze la criza economică europeană. Având în vedere faptul că pe guvernanţii noştri îi surprinde până şi o ninsoare în prag de iarnă sau o inundaţie în prag de ploaie, ne putem imagina cât de surprinşi au fost să descopere că ne-a lovit criza. Toată lumea era obişnuită să fie criză în România, dar să fie criză la spanioli, la greci, la francezi, la portugali, la islandezi şi, culmea culmilor, la englezi, la asta nu se aştepta nimeni. Într-un fel, e de înţeles de ce surpriza a fost aşa de mare – pare o ironie absurdă a istoriei ca o ţară ieşită flenduri din Criza comunistă şi intrată direct în criza „tranziţiei” spre capitalism să se confrunte cu ceea ce se cheama Criza capitalismului. Adică dintr-un dezastru istoric într-altul, cu o perioadă intermediară cunoscută sub numele de „tunelul tranziţiei”. 2010 este, din acest punct de vedere, un an de iluminare pentru românii care au înţeles în sfârşit că bancurile despre capătul tunelului unde s-a stins lumina sunt pe bune. Pentru ei, ca şi pentru restul populaţiei, mai mult sau mai puţin interesată să înţeleagă ce i se întâmplă, momentul are o importanţă istorică pe care comemorările de la 1 Decembrie au scăpat-o din vedere. De data asta, este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, decât despre supravieţuirea poporului român, atâta cât a mai rămas din el si aşa cum e el (nici mai bun, nici mai prost, zicem noi, decât altele).

Fără profeţii deşarte, să ne uităm la cifre : în 1980, România, în urma unor împrumuturi făcute pe la agenţii internaţionale (Banca Mondială, FMI), însuma datorii externe între 11 şi 14 miliarde de dolari; în 2010, datoriile externe ale României s-au adunat la o cifră estimată între 10 şi 11 miliarde de dolari. Nu că ar fi ceva rău să ai datorii şi să contractezi credite – pe asta se bazează întreg sistemul financiar mondial, dar România nu se află în postura de a contracta credite avantajoase şi nici nu se poate baza pe productivitatea proprie pentru câştigarea unui echilibru economic care să-i permită să-şi plătească datoriile. În 1980, Ceauşescu a decis că datoriile externe ale României vor fi plătite prin maximizarea exporturilor şi reducerea consumului intern, ceea ce a sărăcit 80% din populaţie şi a condus la naşterea unui monstru specific comunist/securist care paralizează ţara şi acum. Acest monstru a constat din corupţie, furt, manipulare, impostură, minciună perpetuată prin teroare şi propagandă. În 2010, Guvernul României, susţinut de Preşedenţie, alege ca reacţie la datoriile României şi la criza economică europeană acelaşi scenariu aplicat de Ceauşescu în anii 80 – reducerea consumului şi creşterea exporturilor. Evident, comunicatele către ţară ale oficialilor politici spun altceva, şi anume că se reduc cheltuielile bugetare în primul rând. Şi s-au redus cheltuielile bugetare, dar nu din cauză că s-a reformat sistemul administrativ şi s-a găsit o strategie de eficientizare a aparatului birocratic şi nici din cauză că au fost eliminate prăpăstiile colosale dintre privilegiile celor puţini şi beneficiile celor mulţi, ci din cauză că au fost sistate aproape toate politicile sociale, au fost sărăciţi pensionarii, profesorii, medicii, funcţionarii mărunţi, agricultorii şi copiii. Dar Senatul şi-a mărit bugetul cu 30% şi ministerele şi-au mărit personalul precum şi cheltuielile aferente.

Toate încercările de demascare a afacerilor de corupţie din structurile politice şi administrative s-au lovit de paralizia sistemului judiciar, şi acesta la rândul său corupt de mafia oligarhică a României. Scandalurile care au ţinut prima pagină a ziarelor cu stenograme şi câte şi mai câte dezvăluiri senzaţionale despre mafia securisto-mogulă care conduce România au încetat, lăsând loc justiţiei să-şi facă treaba. Până acum însă, Justiţia română s-a dovedit la fel de ineficientă ca în La Piovra, diferenţa constând în faptul că la noi se omoară mai puţin şi se şantajează mai mult decât în Italia comisarului Cattani.

Până şi aceste încercări timide şi sincopate ale Poliţiei şi Justiţiei de a-şi exercita funcţia au fost instrumentate politic (deci cu preocupare pentru satisfacţia unor interese personale sau de grup, nu şi ale ţării), aşa cum au fost şi grevele sindicaliste care au urmat reducerilor salariilor bugetare cu 25%. Vocea opiniei publice a fost confiscată, aşa cum a fost şi la alegeri, de către un partid sau altul, în funcţie de interesele facţiunilor care-şi împart ciolanul în cămările din clădirile instituţiilor statului. Din procesele de corupţie nu s-a ales până acum nimic, din alegeri şi din greve tot atât, cetăţeanului fiindu-i din ce în ce mai evident că nu are nici de ce să se exprime, nici unde.

Criza capitalistă i-a surprins pe politicienii deja ocupaţi ai României, mai ales că aceştia se panicau încercând să-şi protejeze afacerile de tăvălugul de probleme specifice. Criza care mătura şi bruma de bunăstare pe care o înregistrase România între 2007 şi 2008 nu a fost subiect de discuţii strategice în cadrul Guvernului, singura explicaţie pentru acest lucru fiind lipsa totală de interes real pentru „cei mulţi şi proşti” care suportă de fapt costurile acestei crize.

„Fraierii” plătesc pentru criză oriunde în lume. Francezii s-au simţit fraieri pentru că li s-a mărit vârsta de pensionare, dar un salariu mediu în Franţa e de 1200 de Euro, în timp ce în România e de 300 de Euro. Una e să fii fraier în Italia şi să te simţi tras pe sfoară de sistemul corporatist cum s-a întâmplat la uzinele FIAT în acest an, şi alta e să fii fraier în România şi să fii tras pe sfoară de peste tot, dar în primul rând de cei care ar trebui să-ţi apere drepturile.

Pentru milioanele de fraieri care rabdă iarna asta de frig şi de foame în România, guvernanţii noştri nu au avut decât cuvinte de încurajare. Parafrazând mesajul Preşedintelui: Sunteţi nişte leneşi care mâncaţi mai mult decât produceţi, aşa că n-o să vă mai dăm nimic, ca să puneţi osul la treabă şi să strângeţi cureaua, că altfel vă ia mama naibii. Hai, să vă fie bine!

Pe acest ton i s-au comunicat ţării în acest an reducerile salariilor, ale pensiilor, dispariţia politicilor sociale, a politicii demografice, periclitarea siguranţei cetăţenilor prin sub-finanţarea aparatului poliţienesc, distrugerea sistemului medical şi a celui educaţional, deprofesionalizarea României, creşterea taxelor, îndatorarea până în gât la FMI şi tot restul cohortei de catastrofe care s-au perindat în 2010. Măsurile „anti-criză”nu s-au adresat însă problemelor structurale, de fond, care macină sistemul românesc, şi nici nu au fost rezultatul unei strategii coerente care să ia în calcul efectele pe termen lung ale acestor măsuri. România nu a făcut decât să constate că n-are bani şi să împrumute de la cei mai periculoşi cămătari mondiali, FMI, fiind prin aceasta obligată să adopte aceleaşi măsuri economice care au falimentat America de Sud şi care în prezent falimentează ce-a mai rămas din populaţia României. Cum va ieşi însă România din marasmul datoriilor şi a deficitului perpetuu nu se aude însă nicăieri şi nici un partid politic nu a formulat în acest sens ceva mai mult decât o bâjbâială demagogică care transformă criza reală a milioane de oameni într-un circ politic.

Şi chiar dacă ar exista o strategie economică şi socială care să scoată România din periferia capitalului european, partea proastă e că nu există sistemul prin care să se pună în practică o astfel de strategie. Într-o ţară în care nu există de fapt ideologie politică, ci ideologie de clică, este firesc ca Parlamentul să aprobe reducerea taxelor la alimente după ce a aprobat în prealabil creşterea taxelor; sau majorarea pensiilor după ce decisese micşorarea lor, aşa cum este firesc ca parlamentarii să nu cunoască sau, mai grav, să nu fie interesaţi de conţinutul legilor pe care le promulghează sau de efectele sociale aferente. La fel de natural în acest peisaj absurd este ca o membră a Guvernului, cea supranumită de curând „Soarele PDL-ului” şi „Kill Bill”-ul politicii româneşti, Elena Udrea, să îi mărturisească unui reporter că şi pe ea a afectat-o grav criza pentru că a pierdut afaceri de sute de mii de dolari şi de aia nu poate dormi bine noaptea. Figura Elenei Udrea în momentul respectivei declaraţii exprima o sinceritate dezarmantă, probabil aceeaşi sinceritate cu care a donat pantofi cu toc sinistraţilor inundaţi vara aceasta. Într-adevăr, „la toţi ni-i greu”, cum spune românul, dar „mai rău mi-e de greul meu”. În timp ce d-na Udrea nu poate dormi noaptea de grija afacerilor imobiliare de milioane de euro pe care le administrează, milioane de români nu pot dormi noaptea pentru că şi-au pierdut orice sursă de venit sau pentru că şi-au vândut la bănci următorii 50 de ani din viaţă doar ca să aibă un acoperiş deasupra capului. Şomajul a crescut până la 8%, judeţe din Moldova şi Dobrogea sărind chiar peste media europeană. Costul alimentelor de bază a crescut cu 2% de când s-au redus salariile bugetare; în ciuda producţiei agricole naţionale suficiente în 2010, preţul alimentelor a fost mărit în mod nejustificat de către marii intermediari (hypermarket-urile). Balonul imobiliar încă nu s-a spart, în ciuda faptului că piaţa a cunoscut scăderi mari de profit; locuinţele continuă însă să fie un bun greu accesibil pentru români, atât sub forma de închiriere, cât şi sub cea de cumpărare. La acest context, se adaugă modificările Codului Muncii, încă în dezbatere publică până pe 20 decembrie – o lege care reduce simţitor drepturile angajaţilor, fiind numită de unii analişti „vechea-nouă sclavie salarială”. Somn uşor, d-na Udrea; somn uşor, România.

Creşterea economică înregistrată temporar în perioada anterioară crizei a fost susţinută în principal de operaţiunile de creditare în masă a populaţiei, aceasta din urmă găsindu-se însă în cele din urmă în imposibilitate de plată. Atunci când băncile nu mai au bani şi nici populaţia nu mai are, ce face Guvernul României? Contractează împrumuturi ca să finanţeze băncile (care, atenţie, nici măcar nu sunt naţionale, ci vestice), reduce veniturile populaţiei, creşte taxele şi sub-finanţează sectoarele de importanţă vitală (cum ar fi cel medical sau cel educaţional, ş.a.).

Dacă au existat dubii până în acest an, 2010 confirmă o bănuială mai veche, aceea că Statul român şi-a luat mâna de pe cetăţenii săi, lăsându-i pe aceştia din urmă fără nici o protecţie reală în faţa prăbuşirii unui sistem economic şi administrativ. Un Stat şi/sau un Guvern care nu-şi apără în nici un fel cetăţenii nu este un Stat/Guvern democratic. În acest context, faptul că guvernul îşi asumă responsabilitatea pentru o serie de măsuri „ne-populare” nu este decât un gest politic lipsit de substanţă reală. Pe de o parte, este firesc să-ţi asumi propriile decizii şi nu este normal să prezinţi acest lucru ca pe un semn de eroism numai bun de adăugat în cartea de istorie de-a 11-a, cum au făcut-o premierul Boc şi preşedintele Băsescu. Pe de altă parte, ca să-ţi asumi ceva trebuie să fii conştient de consecinţele acţiunilor tale, ceea ce niciunul dintre guvernanţii României nu reuşeşte să facă.

La mulţi ani sau Doamne ajuta!, cum preferaţi...

About commercials

2010-12-10T17:14:00.000+02:00

it's funny how you hear about reality in a commercial. they never give you the reality as such, but if you see the commercials as propaganda, then you can read between the lines and actually see a piece of the reality.

take the commercial of a hyper market (one of those branched in romania) for example - it's a radio commercial and it goes like this "Stop producing, stop importing, just buy the cheapest products from us". Ok. so I should just stop producing things, stop buying them from abroad and start getting them from a multinational corporate company who actually is supplied from a few local producers and a lot of foreign ones. And then I think about Romania's agriculture. I think about all the news and comments I've seen on tv or have read in newspapers and on blogs on what's going on right now. And it is so clear to me that this branch of the economy which is agriculture is simply agonizing under the EU regulations. We have one of the most fertile lands in Europe, we once fed Europe through our grain exportations; even now, after the whole post-communism disaster that ruined all the infrastructure the agriculture ever had, we still have a strong point that should put us on the market, and that is organic food. In Romania it is still a normal happening to get bio-food. You expect that when you go shopping. That means you get REAL vegetables and REAL meat and REAL eggs. not the "Oh, I cannot believe it's not butter version" http://en.wikipedia.org/wiki/I_Can't_Believe_It's_Not_Butter!
Thanks to the EU regulations that favor the big corporations profits over local prosperity, this strong point was made to appear as a weakness. It's called ancient agriculture, not bio- agriculture, because it uses less technology and far less chemicals.
The farmers have the hardest of times trying to live off their land and usually that's just about it they can do - survive. Because of the competition from the hypermarkets and such to which we can safely add the productivity of the GMO (genetically modified organisms), the bio- agriculture is on the verge of extinction. The only thing that would help it recover would be government funded subsidies, but that's against IMF policies, so that's a no.
So yes, by all means, stop producing! start working cheap for the corporations who are out-sourcing in your third world countries, get them the cheap labor force they're after, take the money you've worked for and give them to a bank so that you can buy food that tastes like plastic from a supermarket (hmmm, the supermarkets, it's so warm inside and there's always cheerful, disco music and people are happy there, etc.) and then morgage, sell and re-sell your remaining working days so that you can have your own roof over your head and have your name put on the letter box next to the building entrance. And in the spare time, just go watch some tv or shoot up some legal drugs (like medicine, or booze or cigaretteswith notobaccointhem).
I think they're right about the second part, though. yes! we should stop importing, especially if we already have got what we need.
so think as you shop. they go along pretty well.

Window linger 15

2010-11-15T10:47:00.001+02:00

Believe it or not

2010-10-04T13:41:00.002+03:00

http://www.care2.com/causes/real-food/blog/medicinal-herbs-will-be-banned-in-the-european-union/

I am not an artist, as they say

2010-09-28T18:53:00.002+03:00

Self-made man à la roumaine

2010-09-20T21:12:00.000+03:00

În România ultimelor zile nu cred că îşi mai pune nimeni problema că ţara duce lipsă de modele demne de urmat. Nu de alta, dar putem spune, parafrazînd pe cei de la Planeta Moldova, că pe toţi probabil îi roade invidia că nu-s români. În special pe americani, pentru că lor le aparţine mitul self-made man, care se referă la toţi cei care au pornit de jos (deci cu puţine resurse ) şi au ajuns sus (deci milionari în euro, cel puţin) . Românii au un exemplu excelent de self-made man, în persoana lui Sorin Ovidiu Vântu. Cine este acest personaj şi de ce este el un model ?

Sorin Ovidiu Vântu a pornit de jos, dar nu de foarte de jos, adică nu făcea parte din lumpen proletariat, ci ocupa un etaj superior, printre cadrele administrative, fiind contabil. Cei care-şi amintesc cât de cât epoca comunistă ştiu că să fii contabil în perioada respectiva nu era o poziţie tocmai de lepădat. SOV a ales să-şi folosească poziţia ca să delapideze cu ajutorul unor facturi false şi a unor complici bine aleşi, motiv pentru care a şi executat o sentinţă, fiind arestat în 1982. Gurile rele, dar nu mai puţin documentate spun că în închisoare SOV a fost recrutat de către Securitate, colaborarea continuând şi după eliberare. Securitatea spera ca folosindu-se de abilităţile noului recrut –un om inteligent, citit, viclean, versatil, să obţină informaţii importante din mediul militarilor stabiliţi la Roman. SOV însă e prea deştept ca să fie doar un colaborator-turnător şi preferă să-şi folosească abilităţile doar în propriul interes, devenind, aşa cum el însuşi s-a definit într-un interviu, « un speculant financiar, nu om de afaceri ». Cel care deţine în prezent cea mai mare parte din mass media românească şi cel la care merge Mircea Geoană în campanie electorală pentru consiliere sunt unul şi acelaşi om cu cel care orchestra marea ţeapă FNI sprijinit pe valizele pline de bani ale securiştilor. Şi acelaşi om despre care Maria Vlas, « mama FNI », spune că « in libertate, Sorin Ovidiu Vintu este un pericol, pentru că este în stare să întoarcă toată lumea pe dos » (apud Hotnews).

Aşadar un self-made man, chiar dacă unul nu tocmai pozitiv. De altfel, e posibil ca mulţi români (sau, de ce nu, americani ) să-l privească ca pe un personaj pozitiv, bun de dat exemplu la odrasle. Pentru că România nu este numai a land of choice ci şi the land of opportunity, locul în care dacă eşti băiat deştept şi manipulezi pe cine trebuie, ajungi să te cerţi şi cu Preşedintele, ai control la cam tot ce apare în presă şi îţi permiţi să-ţi plăteşti complicii cu milioane de euro. De pus în manuale, alături de pagina dedicată Andreei Esca.

Veţi spune că cineva care e la puşcărie nu poate fi dat ca exemplu la copii. Staţi liniştiţi - SOV nu mai e în închisoare pentru că jefuirea a sute de mii de români nu îl transformă într-un pericol social şi pentru că Justiţia română nu crede că ar avea resursele şi oportunitatea să plece în Thailanda sau în alte paradisuri. Implicarea lui în afacerea FNI, deşi dovedită teoretic, este departe de a fi un verdict sigur. Între timp, mogulul presei româneşti este liber şi continuă să lucreze la imaginea sa de biet speculant care s-a trezit victimă a unui politician fără scrupule îmbarcat într-o misiune de răzbunare. Să strigi sus şi tare că eşti victima lui Băsescu este oricum varianta cea mai bună de PR, având în vedere că, ştire după ştire, lumea uită că în procesul ăsta este vorba despre FNI, nu despre Băsescu sau alţii. SOV a refuzat să invoce starea sa de sănătate precară - un argument susţinut de realitate, de altfel, şi a ales să invoce postura de victimă politică – argument irelevant, oricum ai lua-o.

Dar să-i lăsăm pe judecători să judece cazul şi noi să ne oprim din a mai judeca oamenii. Mai degrabă să le recunoaştem meritele. La concursul Cei mai mari români, eu votez pentru Vântu.

The Coming Insurrection 2

2010-08-20T18:58:00.000+03:00

"Therein lies the present paradox: work has triumphed over all the other ways of existing, at the same time as workers have become superfluous. The gains made in productivity, relocation, mechanization, automation, and the digitization of production have gone so far that they have reduced the amount of living labor necessary for the creation of each commodity to almost nothing. We’re living out the paradox of a society full of workers with no work, where distractions, consumption, and leisure are only ever just a further indictment of the insufficiency that they must distract us from. (....)
In business, work is divided ever more visibly into highly qualified research, design, administration, coordination, and communication jobs, tied to putting in play the knowledge required for the new cybernetic production processes, and the unqualified maintenance and surveillance jobs for those processes. The first are few, highly paid, and thus so coveted that the minority that can get one would never think of letting even the slightest crumb slip away. Their work and their selves are one, locked together in a death grip. Managers, scientists, lobbyists, researchers, programmers, developers, consultants, or engineers literally never stop working. Even their one-night stands increase their productivity. “The most creative enterprises are also those wherein intimate relations are the most numerous,” theorizes one Human Resources department philosopher. “The enterprise’s collaborators,” confirms the one from Daimler-Benz, “are part of its capital... Their motivation, their manner, their capacity for innovation and their concern for the clients’ desires, constitute the raw material of innovative service... Their behavior, their social and emotional competence, have a growing weight in their work evaluation. They will no longer be evaluated by the number of hours they have been present, but on the basis of the goals they have attained and the quality of their results. They are businessmen.”

All the tasks that haven’t been able to be delegated to automation form a cloud of jobs that can’t be done by machines, but could be done by any human at all – warehousemen, storekeepers, assembly line workers, seasonal workers, etc. This flexible, undifferentiated labor force, going from one task to the next and never stopping too long at any one company, can no longer gather itself into a force, since it is never at the center of the production process, but instead pulverized into a multitude of cracks, where they patch up the holes in whatever hasn’t been mechanized. The temp is the perfect picture of a worker that’s not a worker anymore, that has no more profession but competencies saleable as jobs come along, and for whom having to remain available is another job still.

Out from the margins of this core of effective workers, necessary for the proper operation of the machine, spreads a vast, supernumerary majority, which is useful for the proper flow of production but hardly any more, and which presses upon the machine the risk that in all their idleness they might begin to sabotage it. The threat of a general demobilization is the specter haunting the present system of production. To the question, “then why work?” not everyone responds like the one-time welfare recipient at Liberation magazine who wrote “For my well-being. I’ve got to look out for myself.” There’s a serious risk that we will end up finding a use for our idleness. This floating population needs to be either occupied, or held in place. And to this day no better disciplinary method than the wage system has been found. So they’ll have to work to dismantle the various “social gains,” so that they can bring the most rebellious ones back to the wage system’s teat; the ones who don’t surrender in the face of having to choose between dying of hunger and rotting in jail. The explosion of the “personal services” slave sector must go on; cleaning ladies, waitresses, massage girls, house maids, prostitutes, personal nurses, tutors, therapeutic leisure, psychological aides, etc. And all of it accompanied by a continual increase in norms, for safety, hygiene, good behavior and culture, accelerating at the speed of fashions -- which are the basis for the necessity of such services. (...)
The order of work made the order of our whole world. Its collapse is so obvious that just thinking about everything that’s to come gives everyone lockjaw. To work today is less about the economic need of producing commodities than about the political need to produce producers and consumers, to save the order of work by any means necessary. Producing oneself is about to become the dominant occupation in a society where production has become aimless: like a carpenter who’s been kicked out of his workshop and who out of desperation starts to plane himself down. That’s where we get the spectacle of all these young people training themselves to smile for their employment interviews, who whiten their teeth to make a better impression, who go out to nightclubs to stimulate their team spirit, who learn English to boost their careers, who get divorced or married to bounce back again, who go take theater classes to become leaders or “personal development” classes to “manage conflicts” better – the most intimate “personal development,” claims some guru or another, “will lead you to better emotional stability, a more well directed intellectual acuity, and so to better economic performance.” The croaking of all these little people waiting impatiently to be selected by training themselves to be ‘natural’ is part of an attempt to save the order of work by a ethic of motivation. To be ‘motivated’ means to report for work not as if it were an activity, but as if it were a whole realm of possibility. If the unemployed take out their piercings, get haircuts and start making ‘plans,’ work hard on their ‘employability’ as they say, they’re proving how motivated they are. Motivation means that kind of a slight detachment from yourself, that minimal tearing ourselves away from what constitutes us, that condition of foreignness, with which it becomes possible for you to sell yourself, not just your labor power, and to be paid not for what you do, but for what you are. It’s the new norm for socialization. Motivation is what fuses together the two opposing poles of Work: here you participate in your own exploitation, and all participation is exploited. Ideally, every one person gets to be a little business enterprise, your own boss and your own product. And whether you’re working or not, you have to accumulate contacts, skills, and a “network:” what one might call “human capital.” The planet-wide injunction to get mobilized and motivated on the slightest pretext – about cancer, “terrorism,” an earthquake, the homeless – sums up the determination of the ruling powers to maintain the reign of work even beyond its physical disappearance.

The present machinery of production is therefore on the one hand a gigantic mental and physical mobilization-machine, sucking up the energy of those who have become “excess” humans, and on the other it is a sorting machine that allows conformed subjectivities to survive and lets drop any and all “risk individuals,” those who incarnate a different use of life, and in that sense resist it. On the one hand they give life to ghosts, and on the other they let the living die. Such is the specifically political function of the present machinery of production.

To organize beyond and against work, to collectively desert the regime of motivation, and manifest the existence of a vitality and discipline in demobilization itself, is a crime that a civilization in desperate straits will never forgive us; it’s in fact the only way to survive it. "

The Coming Insurrection by The Invisible Committee

2010-08-19T19:58:00.000+03:00

"We can’t even see where an insurrection would begin anymore. Sixty years of pacification, of suspended historical upheavals; sixty years of democratic anesthesia, of managed events have weakened our ability to abruptly perceive what’s real, to understand the meaning of the resistance going on in the current war... We’ve got to rediscover that ability of perception first.

There’s no reason to get indignant about the fact that a law as notoriously unconstitutional as the Everyday Security Law has been in force for the past five years, or to protest against the total implosion of the whole legal framework. Organize accordingly instead.

There’s no reason to engage in one citizens’ collective or another, in one extreme-left impasse or another, in the latest communitarian imposture. All the organizations that claim to contest the present order themselves have all the puppetry of the form, morals and language of miniature States about them. None of the old lies about “doing politics differently” have ever contributed to anything but the indefinite extension of Statist pseudopodia .

There’s no reason to react to the news of the day, but to understand each information given as an operation carried out on a hostile battlefield full of strategies to decode, an operation aiming precisely to stir up some certain reaction or another among some group of people or another, and to see that operation itself as the real news contained within the apparent news.

There’s no more reason to expect or wait for anything – to expect that it will all blow over, that the revolution will come, a nuclear apocalypse or a social movement. To wait anymore is madness. The catastrophe isn’t coming; it’s here. We’re already situated within a civilization’s movement of collapse. And we have to take part in it.

To stop waiting means to enter into insurrectionary logic in one way or another. It means to begin to hear, once again, in the voices of our rulers, that trembling of terror that’s never really left them. Because to govern has never meant anything but to hold back, by a thousand subterfuges, the moment when the crowd will string you up – and every act of government is nothing but another way to keep from losing control over the population.

The starting point for us is one of extreme isolation and extreme powerlessness. Everything about the insurrectionary process still remains to be built. It may be that nothing seems more unlikely than an insurrection; but nothing is more necessary. "

Social Security cut backs, by Paul Krugman

2010-08-19T16:57:00.002+03:00

http://www.nytimes.com/2010/08/16/opinion/16krugman.html?partner=rssnyt&emc=rss

De pe net

2010-08-19T14:25:00.000+03:00

"si asa mergem mai departe fara sa fi avut pana acum vreun incident neplacut si nici nu avem de ce sa ne facem griji ca vom avea pe viitor."

Smth to remember

2010-08-17T21:01:00.000+03:00

http://www.stiridecluj.ro/social/cei-13-luptatori-anticomunisti-ingropati-in-beciul-de-la-palatul-copiilor-au-fost-identificati-vezi-aici-cine-sunt-victimele-

I can see your face somewhere

2010-08-03T12:49:00.001+03:00

Working in Romania

2010-08-02T10:06:00.028+03:00

Let's take one negociation sample in the company XXX as an example for the relationship between the patronat and the workers:

XXX Romania Employee Council Report

First meeting of the EC Romania, Bucharest- July 1st, 2010

Agenda discussed:

General info

Requests received from the employees

Discuss the proposal from the EC

Decisions and next steps

XXX Romania EC role is to provide another communication link between the employees and its Legal representatives and to provide a discussion forum for matters of general concern to XXX employees. EC is not intended to replace any regular channel of communication between XXX and its employees nor it is a policy making body.

1. Minimum training cost per year for each employee

EC Proposal:

1. Minimum limit for training costs per year set up differently depending of the URVE or final year evaluation grade

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (no budgeted founds were planned for year 2010 for trainings)

EC proposal is to be reconsidered during the budgeting process for year 2011.

2. Holiday tickets

EC Proposal:

1. Holiday tickets to be granted once per year in the limit of 500 EUR

2. Possibility to reimburse partially the holiday costs via expense report once per year in the limit of 500EUR

Meeting feedback:

CEO’s answer: will be analyzed and a proposal will be discussed until next EC meeting (planned for Q4 2010). Was discussed about the holiday tickets as a option to provide additional benefit to the employees in order to reduce income tax on the bonus part.

EC proposal: feedback from CG CEO is expected until next EC meeting.

3. Increase vacation days proportionally with the years worked in XXX (min 24)

EC Proposal:

One vacation day to be granted for each year worked up to the maximum limit of 29 vacation days per year

Meeting feedback:
CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

4. The 13th salary to be included in the Collective Labour Agreement (CLA)

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

5. The possibility to compensate the legal holidays that are in one year in week-end with free time during the week

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

6. Private pension system benefits for XXX employees

EC Proposal: A limited contribution from the XXX side and giving the opportunity to the employee to increase the value to be paid by him/her.

Meeting feedback:

CEO’s answer: will be analyzed jointly with CFO and a proposal will be discussed until next EC meeting (planned for Q4 2010)

7. Daily allowance to be adjusted to the real needs of daily meal costs per destination

Meeting feedback: CEO’s answer: The issue was solved via the Group Travel Policy that is in place starting July 2010.

EC proposal: NA

8. The possibility to choose between paying or compensating with free time the over-time, the time worked during week end time due to project specific requirements.

Meeting feedback:

CEO’s answer: Agreed, under the strict management control (pre-approval from the direct manager is required)

EC proposal: NA, request agreed.

9. Restructuring compensation of minimum 6 month salary equiv. to be stated in the CLA.

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

10 Minimum bonus level to be established for special purpose (e.g. once per year per each employee for birthday, image –clothing bonus, etc)

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

11. Christmas bonus

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

12. CG to offer/ partially pay discounted fees for Gym subscription for the employees (e.g. World Class)

Meeting feedback:

CEO’s answer: to be analyzed after clear offers are received

13. Benefits in free working days in special cases as follows:

• - employee wedding- 5 free working days;

• - the employee’s child wedding - 5 free working days

• - new born child- 5 free working days

• - in case of wife, husband, children, parents or parents in low death- 5 free working days

• - grand parents, brothers or sisters death - 5 free working days

• - blood donations- 2 free working days;

• - changing the working place in the company that implies changing home base in another city/country - 5 free working days

• - parents, brothers or sisters wedding - 2 free working days;

• - moving in a new house- 3 free working days;

• - taking care of the child in the hospital– 6 free working days l;

• - taking care of children until the age of 7 years -5 free working days per year for each child

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

14. In case the employee needs to do an extra job not mentioned in his/her job description for more than 30 days to receive an extra salary bonus of min 50% for his/her negotiated monthly salary

Meeting feedback:

CEO’s answer: Rejected (there is no legal obligation in this respect)

Acronyms used:

EC Employees Council

SOS message

2010-07-31T22:28:00.003+03:00

Basescu vini vax

2010-07-31T17:20:00.003+03:00

Inundaţile au părăsit scena actualităţii româneşti în ultimele zile, lăsând loc unei canicule care nu a făcut decât să fiarbă o ciorbă re-încălzită deja de câteva ori, şi anume vechea (de câţiva ani) dilemă : Este Basescu un băiat bun sau unul rău ?

Răspunsul la aceasta întrebare îi este foarte clar senatorului Dan Voiculescu, care a cerut suspendarea Preşedintelui din funcţie, motivând că acţiunile lui Traian Băsescu sunt anti-sociale şi ilegale. Este vorba, evident , despre măsurile de austeritate formulate de guvernul Boc şi susţinute de Preşedentie, măsuri extrem de controversate care au primit şi un veto clar din partea Curţii Constitutionale. Atitudinea lui Traian Băsescu in faţa crizei economice şi sociale cu care se confruntă România a suscitat o întreagă dezbatere mediatică, fiind folosită cu prisosinţă de adversarii săi politici şi determinând o răsturnare destul de spectaculoasă în rezultatele sondajelor de popularitate. Măsurile anti-populare prezentate de tandemul Boc-Basescu ca fiind singura şansă a României de a ieşi din criză par să-l fi scos pe preşedinte din inima alegătorilor săi, lucru fără precedent în cariera sa politică marcată până în prezent de o luptă aparent veşnică între interesele « celor mulţi şi săraci » şi interesele « celor puţini, dar puternici ».

Fie că au fost realizate la comanda PSD sau PNL, fie că au fost făcute la cererea PD-L, cercetările sociologice au demonstrat că şeful statului s-a prăbuşit la încredere şi PD-L a pierdut la intenţie de vot. Un sondaj realizat de Grupul de Studii Sociale 2000 arata ca peste 80% din populaţia ţării este de părere că, în momentul actual, România merge într-o direcţie greşită, majoritatea românilor considerând că principalii vinovaţi de acest lucru sunt preşedintele Traian Băsescu (36,2%) şi Guvernul condus de Emil Boc (24,4%). Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Traian Băsescu ar obţine 11,7% din sufragii ! (cf. Mediafax)

În legătură cu măsurile anunţate de Traian Băsescu, de reducere a pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25%, 81% dintre români consideră aceste masuri ca fiind destul de proaste si foarte proaste. La întrebarea: "Sunteţi de acord cu o eventuală suspendare a Preşedintelui Traian Băsescu de către Parlamentul României?", răspunsul Da a fost dat de 64,9%, iar procentul care ar vota în această direcţie la un referendum este foarte apropiat, de 64,6%.

Până în momentul fatal al « asumării » crizei, imaginea lui Basescu era cea a unui haiduc care se înhamă la o cruciadă personală împotriva sistemului politic corupt şi a secătuirii resurselor României de către un grup malefic de « boieri-moguli ». Românii au fost dispuşi să treacă cu vederea scandalul vânzării flotei, precum şi diverse acuze de clientelism si nepotism politic formulate la adresa preşedintelui în toţi anii săi de mandat, în ideea că « toţi sunt corupţi », dar măcar Băsescu face ceva şi pentru amărăşteni. Vorba aia, în România nu e ca în Italia, dar ce bine ar fi sa fie…

Acum însă, populaţia pare să se fi lămurit că Romania e România şi nu altceva şi nu mai este gata să-l susţină pe Băsescu « ca pe vremuri ». De data aceasta nu mai este vorba doar despre măsuri ne-populare care cufundă ţara într-o sărăcie lucie, ci şi de atitudinea publică a preşedintelui faţă de noile reglementări , o atitudine vizibil lipsită de empatie şi de compasiune. Pe Băsescu nu-l mai crede aproape nimeni, nici măcar atunci când spune că nu are încotro.

Un alt factor care a contribuit la scăderea dramatică în popularitate a lui Traian Băsescu a fost modul în care s-au aplicat masurile de austeritate. Ca întotdeauna (sau poate – o dată prea mult), ele au handicapat clasa de mijloc şi nu au afectat în nici un fel veniturile din top management-ul administrativ şi politic al României. Mai mult decât atât, in ciuda mult-trâmbiţatei reduceri a aparatului birocratic şi a cheltuielilor bugetare, se pare că se cheltuie la fel de mult, dacă nu chiar mai mult pentru maşinăria administrativă.

Mai mult decât oricând în ultimii ani, vocile care îl acuzau pe Preşedinte de comportament dictatorial şi ne-constituţional se fac auzite şi capătă susţinere publică. Declaraţia conform căreia mass-media românească reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, ceea ce justifică o nouă lege privind restrângerea dreptului la liberă exprimare (citat de France24 International News) nu face decât să dea apă la moara celor care vedeau în Băsescu un Putin al României.

Cu propriul partid împotrivă, cu adversarii politici mereu la pândă şi, mai ales cu o populaţie care nu mai este pregătită să-i ofere un vot de încredere, Traian Băsescu pare mai singur ca niciodată.

Dar să nu-i plângem de milă pentru că tot i-au mai ramas doi prieteni. Unul dintre ei, premierul Emil Boc, afirmă optimist că cererea de suspendare este « o fumigenă de vară », în timp ce Marko Bela declară că UDMR îl susţine pe Băsescu în ideea menţinerii stabilităţii politice, atât de necesară pe timp de criză.

Dar despre pactul Băsescu-UDMR, poate intr-un alt episod…

Information is the mother of us all

2010-07-31T17:18:00.001+03:00

window linger 14

2010-07-10T10:52:00.001+03:00

more action pls

2010-07-10T10:45:00.002+03:00

Window linger 13

2010-07-10T10:36:00.001+03:00

flag your posts

2010-07-10T10:31:00.001+03:00

dreaming wide

2010-07-10T10:22:00.000+03:00

Window linger 12

2010-07-10T10:16:00.000+03:00

laying low

2010-07-10T10:03:00.000+03:00

Window linger 11

2010-07-10T09:55:00.004+03:00

Despre inundatii

2010-07-10T09:20:00.001+03:00

Inundaţiile au avut efecte diverse în România ultimei perioade. România aşa cum o cunoaştem parcă dintotdeauna – dacă nu e secetă, sunt inundaţii, iar dacă ai un an bun, recolta e prea mare, se face supraproducţie şi până la urmă producătorul nu rămâne cu mare lucru, pentru că preţurile scad când e multă marfă, etc. Şi pe lângă catastrofele naturale care ne prind întotdeauna ne-pregătiţi, surprinşi de mersul firesc al naturii (aşa cum declara şi un fost ministru al Transporturilor la începutul lui decembrie 2005, şi anume că ninsoarea i-a luat prin surprindere, astfel explicând blocarea infrastructurii la nivel naţional în urma unor căderi puternice de ninsoare), politicienii noştri sunt şi ei în sine nişte catastrofe naturale, adăugând cu mult la stresul naţional aflat deja la cote maxime.
Şi ce-au mai făcut politicienii noştri în timpul inundaţiilor?
Primul ministru şi preşedintele au făcut călătorii de recunoaştere a dezastrului din ţară, în semn de interes şi suport, în timp ce ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, domnul Berceanu, a promis că strânge el bani pentru reparaţii şi îndiguiri, dar să nu vă închipuiţi că banii ăştia vor fi scoşi din fonduri europene sau din împrumutul FMI. Nici nu ar fi avut cum să aducă vorba despre asta, din moment ce fondurile europene pentru astfel de proiecte de prevenţie (infrastructură, diguri, echipe de intervenţie şi echipamente aferente) s-au topit undeva în drumurile destupate ale României, iar împrumutul FMI s-a aciuat în cea mai mare parte în safe-urile Băncilor. Potrivit Mediafax, domnul Berceanu (PD-L), împreună cu Gheorghe Dobre (PD-L) şi Ludovic Orban (PNL) au avut pe mână în perioada 2005-2009 aproape 13 miliarde de euro, dintre care 7,2 erau destinate investiţiilor în infrastructura de drumuri şi cale ferată. În mai 2010, atunci când problema a fost adusă pe tapet în presă, nu au reuşit să explice rezultatele extrem de slabe ale aplicării acestor programe de finanţare şi nici maniera cel puţin suspectă în care s-au concesionat lucrările de către Minister. Pur şi simplu, ca întotdeauna, ei au rămas surprinşi şi nu au mai avut nimic de declarat. Domnul Berceanu revine însă live dintre dărâmăturile drumurilor şi podurilor rămase sub apă şi declară că banii pentru reparaţii vor veni din donaţiile angajaţilor Ministerului şi ale populaţiei în genere, prin urmare tot de la contribuabili, că în rest nu sunt bani. Aici sunt banii dumneavoastră; uite-i, nu-s!
În răstimp, populaţia afectată direct de catastrofă nu prea face altceva decât să plângă şi să se plângă, aşteptând ca guvernul şi parlamentul să-i scoată de sub apă şi să le dea o casă, o masă, haine, şi mâncare. Grăitoare este imaginea sinistraţilor care, la propunerea domnului Băsescu de a se muta cu casele mai la deal, au spus că ei preferă să fie inundaţi anual decât să se mute mai încolo. La urma urmei, pământul e pământ şi proprietatea proprietate, înecată sau nu.
Prefectul Iaşului a avut atitudinea corectă în faţa evenimentelor, paparazzii locali dând de ştire că a băut cu un prieten până la 3 noaptea într-un bar, în timp ce în judeţ era prăpăd. Nu-i nimic, măcar ne-a scutit de o declaraţie live de la faţa locului cum că oricum erau nepregătiţi şi n-ar fi putut să facă nimic, dar că va aduce el bani de la vecinul de bloc ca ajutor pentru podul de la Prut.
Apele au scos la iveală şi entităţi îngropate de vreo 20 de ani, care au ajuns la mal şi strigă Internaţionala pe voci nostalgice şi gâtuite de emoţie. Este vorba, evident, despre resuscitarea Partidului Comunist Român, care a ieşit la congres şi la miting cu participarea internaţională de la Ambasadele RP China şi Coreea de Nord. Înafară de cântece, s-au intonat şi nişte bocete sănătoase la rememorarea tov. Nicolae Ceauşescu, socotit un conducător care ne-a vrut binele, dar a sfârşit prost, ca toţi profeţii din ţara românească. Congresul a culminat cu o concluzie firească, şi anume că s-au făcut şi greşeli înainte de 1989, printre care şi ateismul. Aşa a luat naştere oficial o specie politică românească get-beget: comunistul creştin. Mazel tov!, zicem noi, dar membrii Asociaţiei 21 Decembrie nu spun asta, ci cer de urgenta o hotarare de guvern prin care Partidul Comunist sa fie scos in afara legii (potrivit Agerpres).
Din toate acestea, cel mai bine a ieşit domnul Ion Iliescu, pe care scandalul de acum aproximativ două luni, provocat de aceleaşi întrebări, aceleaşi răspunsuri dar alte dovezi privind Decembrie 1989 îl cam scosese din sărite şi îi şifonase imaginea publică (atât cât suportă şifonare un patriarh al politicii româneşti cum este domnul Iliescu). Însă de când nemortul reinventat PCR l-a declarat pe Iliescu trădător şi l-a acuzat de întreaga lor cădere, parcă fostul noştru preşedinte zâmbeşte mai luminos şi e mai fericit. Pentru că ce altă dovadă mai bună că Iliescu nu este un comunist şi nu a colaborat cu URSS-ul este faptul că proprii lui presupuşi tovarăşi de ideologie şi clică îl acuză de trădare. I-a trădat pe ei, deci nu ne-a trădat pe noi, îi trece prin cap vreunui cetăţean al României la ora asta.
Plus inundaţiile.

window linger 10

2010-06-11T10:56:00.003+03:00

window linger 9

2010-06-07T10:06:00.002+03:00

window linger 8

2010-06-07T10:00:00.003+03:00

window linger 7

2010-05-09T13:53:00.004+03:00

window linger 6

2010-03-25T22:14:00.002+02:00

window linger 5

2010-03-16T16:18:00.001+02:00

window linger 4

2010-03-15T12:22:00.005+02:00

Window linger 3

2010-03-14T12:23:00.002+02:00

Cam asa

2010-03-09T20:02:00.002+02:00

Daca nu ai bani de cola, ti se ofera o solutie: pentru o sticla coca-cola platesti o rata de 0,11 RON /luna. Enjoy Coca-Cola!

http://www.ok-shop.ro/protocol/bauturi_racoritoare/suc_acidulat/coca_cola_light_1_l/id/55320/

Window linger 2

2010-02-11T10:24:00.002+02:00

Enough to tell a story

2010-01-25T11:10:00.003+02:00

Opera aperta

2010-01-17T08:39:00.001+02:00

http://www.lebookmaker.com/#/fr/movies-recuenco/loewe-essencia

Someone was here

2010-01-13T19:32:00.002+02:00

Winter dawn

2009-12-22T09:00:00.004+02:00

"Get to me and turn me well, I’m a tired soul (2x)
I was told desire had a sell by date
Well it’s rotted and altered, but still remains
Climbs the promise of no real change
I didn’t know you would last this long
I didn’t think I would last this long

No vacuum is now, and here we are
Did it hate to last and here we are
You squeezed my heart so tight tonight
You must return it before you leave
Cause when you get to me, when you get to me,
When you get to me, you turn me well

Get to me and turn me well, I’m a tired soul
Get to me and turn me well, I’m a tired soul
Get to me and turn me well, I’m a tired soul
Get to me and turn me well, I’m a tired soul"

"Go West! Life is peaceful there..."

2009-12-10T02:20:00.005+02:00

I'm bored with the West. There. I said it. I shouldn't be, though. We've all aspired to the West, it's only natural for us to relate to the Western/ European identity since we are all Latin brothers. The message I was taught in school was that I belong to a continuously frustrated tribe that felt it should be European, but is in fact balkanic. We never even use the word "balkanic" anymore, we use the word "european" instead. We've always wanted to be like them - organized and disciplined like the Germans, powerful as the English, creative as the French, passionate as the Spanish, etc. We cling so much to our latin origin because the West is latin and the West is the best.Our cultural history has been one of constantly chasing our "better brothers". Meanwhile, we get massive infusions of the ottoman, russian and what not other neighbor, depending on the historical period considered..
Throughout the last 20 years, we've been trying to get back in time somewhere in the '30s, when we were as close as we could get to the West. It finally seemed that there was such a thing as a Romanian identity, since it was one of the most prolific and progressive age in the Romanian modern history. And it's not by hazard that back then, perhaps the most important asset for our identity was the fact that we had powerful, intelligent, competent and moral elites (among others who didn't possess these qualities, of course:)).
Then we fell back once more and had to borrow yet another identity - that of a Red Russian. This identity didn't fit us either, it merely crippled us for generations... And when this lie ended as well, we got back to our original obsession: We're Europeans! "Romania - an European village" is what one should read at the Romanian border. And now we're practically drowning in another propaganda that is meant to help us adopt this identity.
But what is this European identity we crave for? What exactly is the West like nowadays? Nobody speaks of the confusion that the Europeans share about their identity. Very few mention the fact that the European identity has been systematically colonized by the American one (which is mostly visible when you turn on the tv in no matter what European country).
If the people of this tribe still follow the mirage of the West like some hallucinogenic vision, what of the ones who have actually lived in the West? What did they find there? In the 80s, since very few were permitted to travel abroad, this fortunate bunch of people were seen by the rest of the population as some demi-gods, who stepped outside the fake world they were living in and went to a better place, to a forbidden place. So, the conditions were set for the mirage of the West to continue. What about now? There are 7 million Romanian living abroad and the statistics don't count the illegal immigrants. What do all these people have to say about the Western identity?
N.B. When I'm talking about immigrants, I'm talking about the educated ones, i.e. people who have a conceptual way of thinking, which should give them the possibility of analyzing their environment, not just of living in it.
What these people find in the West is mostly a bunch of bored people, living their bourgeois and comfortable lives, consumed by useless technology, intoxicated with the protestant/American way of life that puts social productivity above all other qualities, haunted by the advertising agencies, pressured by the post post modernistic urban drama of atomized individuals that depend on a rigid code for any kind of social interaction.. They find a Western society pattern that is no less corrupt (but on bigger stakes and on a more "professional" level) and no more competent. The West is NOT exactly the opposite of what we are. It's just that they face other problems. On a collective level, they have problems in dealing with the effects of the consumerist society, with the pressure of social control, gender identity and so on. They resent their society that seems to offer them so little in terms of personal happiness, but at the same time they feel that the mechanized, lifeless shape of their daily existence is the price to pay for financial comfort and social stability. It's quite boring to let others decide for you, but the most important thing a social individual must do, according to the official propaganda, is to fit into the system, not improve it.
Meanwhile, the West was given another identity marker. We know we're Europeans because we're not Arabs. What a splendid ideological instrument a la Orwell - the design of a common enemy! That should keep people distracted from the real issues at hand! And if it's not the Arabs, it's the immigrants, who steal the western jobs, rape western women and rob elderly western people. Nobody knows what to do with the immigrants, they always seem to pop up everywhere and then they get stuck somewhere in the welfare system or hidden behind criminality rates.
The West is not the "free world" anymore, not since the 70s; they're just as enslaved as we are.
The West is filled with phobias, frustration, anxiety, depression, drug addictions and procrastination. And is, at this time, incapable of defining itself if not by negative comparison.
Well, all I've got to say is that boredom is contagious, because boredom is the death of one's brain and "not thinking" is also contagious. I think we will soon realize that we are just as bored of the West as the West is of itself.
So the natural question would be:
Do we really want to be just like them?

Sesizare

2009-12-08T10:26:00.001+02:00

Buna ziua,
sunt un consumator al produselor dvs si as vrea sa va atrag atentia asupra calitatii deplorabile a chibritelor THREE STARS. Pe cutie scrie Superior Quality, dar in interior cel putin 5 bete (din 35!) nu au gamalie. Credeam ca dvs, ca si companie producatoare de instrumente de producere a focului ar trebui sa stiti ca NU se poate obtine foc prin frecarea unei bucati de lemn de o suprafata cu fosfor (spun "cu fosfor" pt ca ma refer la produsul dvs." Safety Matches", care are fosfor pe partea laterala, nu si in gamalie).Ca sa obtii foc, iti trebuie SI o gamalie la un capat formata dintr-un amestec de aprindere prin frecare! Care gamalie, chiar daca se gaseste intr-adevar la capatul a celorlalte 30 de bete din cutie este insa distribuita vizibil diferit intre betele de chibrit, ceea ce face ca cel putin 15 chibrite sa nu arda mai mult de 1 secunda, adica timpul necesar pt ca gamalia aprinsa sa sara de pe batul de chibrit si sa aterizeze pe haine, pe masa sau pe covor. Chibritele dvs mi-au facut gaura in toate fetzele de masa, ceea ce mi se pare de-a dreptul revoltator. Dvs chiar nu urmati nici un standard de calitate?
Nu mai e nevoie sa adaug ca am incetat sa va fiu client din momentul in care am epuizat cele 4 pachete de chibrite JUST FOR YOU IMPEX SRL (importator; dar cine-i firma producatoare???) pe care am avut proasta inspiratie sa le cumpar.

Cu sinceritate,
etc.

My trip

2009-12-08T01:23:00.009+02:00

Invitation

2009-12-04T11:20:00.000+02:00

A major database of Romanian culture and civilization, including more than 1800 articles, 850 authors, thousands of pictures and other useful data, may have to be abandoned because the Romanian Cultural Institute has decided to discontinue the project. You can help to keep it alive and expanding by dropping a line at icr@icr.ro.

Take a trip to Romanian national parks and museums of natural history, discover ancient troves and graves, learn about old customs and beliefs, watch animals that you may never see alive again. All this and much more, from the hunting experience (A Bloody Game) to animal poetry, can be found in the latest issue of www.plural-magazine.com.

Nepal

2009-11-30T14:50:00.001+02:00

http://www.sign-of-life.net/

"Dar şi cultura, tovarăşi"

2009-11-30T08:46:00.002+02:00

Yet another magazine is about to disappear. It's not a tabloid and it's not Cosmopolitan, so people won't care much about it. They won't care about it all the more because it's a magazine that's being distributed abroad. Why should we care about it? Well, there are plenty of reasons for caring. If not for the fact that it's probably the most professional Romanian cultural magazine (suffice it to browse it and you'll see the quality of its publishing), then maybe for the fact that this magazine has been struggling for years to bring to the English speaking world bits and pieces of our cultural identity.
Plural has had (whenever the funds of the Romanian Cultural Institute allowed it) two editions/ year, each one focusing on a specific theme (literary, artistic, social, ethnological, etc.) exemplified by a series of Romanian authored texts translated into English. Unfortunately, due to the current "crisis", the Romanian Cultural Institute has cut the funds for this project and the dedicated (and frustrated) team that brings this magazine to the printers has no other choice than to give up in face of the inevitable.
It is a pity that the Romanian government is heavily financing a rather dubious campaign in order to brand Romania and promote its image abroad, meanwhile killing the truly professional and fruitful projects that have been promoting the Romanian identity for years. But if the government doesn't do anything (and how could it, since it doesn't even exist, lol), maybe we all could.
So donate if you can, it's for a good cause, people!
http://www.plural-magazine.com/

So there is such a thing as Romanian elites...

2009-11-27T10:05:00.000+02:00

http://www.tedxbucharest.com/tedtalks.html

The oldest tribe on Earth

2009-11-25T15:25:00.002+02:00

This one gives us a lot to think about...Enjoy and follow the rest on youtube!

For the lazy ppl, briefing on TED:

"The adventure? It is on this that I have no valid opinion"

2009-11-25T11:38:00.005+02:00

"A une amie" Chateau de Muzot-sur-Sierre (Valais)
"February 3, 1923
So it is to "a friend" that I am permitted to reply this time . . .
She guessed it, in reading her first letter I gave great attention to her handwriting not as a graphologist that I have never been, for I would consider it indiscreet to force a handwriting according to a "method" in order in the end to find there the tenets of ordinary psychology mingled with the actual tools of
this housebreaking. To what purpose? Isn't it preferable to take what the handwriting gives without violence or artifice? Yours,rapid as it is, finds itself every moment surpassed by you yourself,by what you call your daily "expectation", you rush out ahead of each word to see if something is coming . . . That conclusion,isn't it so, I was permitted to draw since you speak of it yourself. That young, vital impatience, does there anywhere exist the immense event that could wholly satisfy it? I doubt it. For it would always want change, what follows, the next surprise. The adventure? It is on this that I have no valid opinion. I have never felt myself capable of looking for it, for I lack the principal quality for coping with it, I mean that dauntless presence of mind over which they dispose who have the habit of immediate action.
I myself am slow interiorly, I have that intrinsic slowness of the tree that composes its growth and its flowering, yes, I have a little of its admirable patience (I have had to educate myself to it since understanding the secret slowness that prepares, that distills every work of art), but if I have its venerable measure, I have nothing of its immobility. Oh, travel! The elan of departing suddenly, almost without knowing whither, that I know, on that point we would be admirably in accord. How many times my life has found itself wholly concentrated in this one feeling of departure; going far, far away and that first awakening under a new sky! And to recognize oneself there, no, to learn more there. To feel that here too, where one has never been, one is continuing something, and that a part of your heart, unconsciously indigenous to this unknown climate, is born and developing from the moment of your arrival and endowing you with a new blood,intelligent and marvelously informed on things it is impossible to know. These experiences have little by little transformed the ardent traveler I was into a colonist who settles dorwn. I no longer went into distant countries as a curious visitor, I settled there, I lived in them, and I amply corrected the accident of having been born somewhere by a more vast and more loving birth. (But I see that in speaking to you of these sojourns, I am coming back to the slowness I commend . . .) How delightful it is to awaken in some place where no one, no one in the world,can guess where you are. Sometimes I have stopped unexpectedly in cities that happened to be on my route, just to savor this delight of not being able to be imagined there by any living being, nor reached by any other person's thought.How much that added to the lightness of my soul, I recall certain days in Cordova where I lived as if in a transfigured body, by dint of being completely unknown. Charm of staying in a little Spanish city, simply to enter into relation with a few dogs and a blind beggar(more dangerous, this latter, because he senses you) . But after three days,if he hears you coming back at the same hour toward his church,he counts you a someone who from henceforth exists, and he repatriates you in his world of sound, and behold you are promoted to a new mystic and nocturnal birth . . ."

Pages from Rilke Letters 1910-1926

Banned IKEA . Midsummer.

2009-11-25T10:37:00.004+02:00

First of all, you need this link if you don't know what midsummer is.
http://en.wikipedia.org/wiki/Midsummer
In Sweden, it's more like a national day, people usualy celebrate it at their summer houses with friends and family, they dance around the cross, they eat traditional food (which is mostly fish) and drink, especially spirits. The major excitment is the fact that around that time of the year, the sun starts to be present in Sweden. It's a short visit, of only 3 months, but it's better than nothing:).
IKEA made a commercial that was thought to be too harsh for the standard sensibility, but I suggest the Romanian viewers to think about the Unirea commercials...:)

Thank you, maître! :)

2009-11-24T15:59:00.000+02:00

http://www.imdb.com/title/tt0082783/

very very much worthy of your interest

Two subway stations further. Stockholm

2009-11-23T23:47:00.002+02:00

The sounds of the city by subway.

http://www.4shared.com/dir/24155252/9283de1f/sharing.html

English subtitles for The Earth's Most Beloved Son

2009-11-23T14:08:00.002+02:00

http://www.opensubtitles.org/en/subtitles/3596401/cel-mai-iubit-dintre-paminteni-en

Presa la cafea

2009-11-23T08:14:00.002+02:00

Mă trezesc nerăbdătoare ca-n dimineaţa de Crăciun, pun de cafea şi mă instalez la laptop ca să citesc presa. Ieri au fost alegeri. Azi se ştie ce şi cum. Citesc pe hotnews - procentajele, suspiciunile de turism electoral şi declaraţia lui Base cum că ţara vrea s-o luăm la dreapta. În plus, info din diasporă, cum că organizarea acolo a fost defectuoasă (întotdeauna aceleaşi ştiri despre corpul diplomatic român detaşat prin diverse colţuri ale lumii - au program 3 zile pe săptămână, de la 10 la 13 şi în rest, la cafele; nu-i de mirare că logistica presupusă de buna desfăşurare a unei cozi între 07 am şi 09 pm este o provocare enormă! deci felicitări că au reuşit ceva, orişicât!).
Şi pentru că am ajuns la diasporă, m-am gândit să văd ce spun occidentalii.
New York Times enunţă procentajele, suspiciunile de fraudă, comentează apartenenţa politică a candidaţilor, precum şi criza politică: http://www.nytimes.com/aponline/2009/11/22/world/AP-EU-Romania-Presidential-Elections.html?_r=1&ref=world
Britanicul "The Times" nu zice nimic despre alegerile din România, dar are head-lines cu Obama, în buna tradiţie britanică în care englezii nu se consideră în Europa, ci îşi împart spaţiul identitar doar cu propria colonie (lol, evident.).
În schimb BBC News zice ceva, într-un stil similar cu cel american (apartenenţă politică, suspiciuni de fraudă, criza politică,procentaje). Reţinem ultima frază, pusă artistic la sfârşitul textului - "Analysts say corruption is still widespread in Romania, nearly three years after the country joined the EU." Asta ca sa ne explicăm de ce nu suntem la standardele UE. Ce să mai spui? Iartă-mă, boierule, nu mai fac, mi-era foame.? Şi o ultimă observaţie - mărturisesc că nu înţeleg de ce o ştire despre alegerile din România este flancată de o poză cu nişte călugăriţe catolice. Cam la punctul ăsta mi-a şi trecut prin cap că jurnalistul de la BBC, deşi mai european decât colegii lui de la The Times, era din păcate şi foarte beat.
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8372771.stm
Francezii, drăguţii de ei, ne-au pus pe prima pagină. În rest, procentaje, criza politică şi precizarea (cam partinică pentru un astfel de gen de ştire) cum că Basescu doreşte să continue modernizarea ţării, începută în primul mandat. Probabil că au ceva insight information că Base a pus curent la sate, altfel nu-mi explic...:)
http://www.lemonde.fr/europe/article/2009/11/22/roumanie-vers-un-second-tour-entre-le-president-sortant-basescu-et-son-rival_1270585_3214.html
Poate cel mai comprehensiv articol dintre toate este cel spaniol, fiind şi singurul care dă nişte cifre atunci când menţionează criza economică (nu doar politică) a României
http://www.elmundo.es/elmundo/2009/11/22/internacional/1258896168.html?a=VOLcef3aecf3620a04b58f94525f0d541cc&t=1258957671

Adunat, ce adevăr reiese din presa internaţională? Că suntem săraci? Suntem. Că suntem corupţi? Suntem. Că fraudăm alegeri cu turism electoral şi voturi cumpărate? Fraudăm. Un singur lucru nu e adevărat şi adevărul ăsta care lipseşte deformează toată poza de fapt. Şi anume că noi nu trecem printr-o criză politică. În alegerile astea nu se confruntă liberalii cu socialiştii şi cu centriştii. Şi ţara nu vrea la dreapta. În alegerile astea se confruntă nişte elite financiare care au putere politică (adică decizională, atenţie, nu bazată pe doctrină /ideologie!). Ţara îl votează pe Băsescu sau pe Geoană sau pe Antonescu, nu dreapta, stânga, sus, jos, la centru. Şi e normal. Pentru că nici politicienii noştri nu ştiu exact ce sunt, sau sunt ceva în funcţie de cum e oportun.
Unii ar spune că această confuzie ideologică românească e un lucru rău, pentru că ne îndepărtează de ideea unui stat modern, cu un spectru politic coerent si echilibrat. Eu aş zice să încercăm să think outside the box. Dacă tot nu punem botul la nici o ideologie, dacă tot nu mai suntem capabili să credem în ceva sau să avem viziune politică, poate încercăm să avem o viziune socială. Adică în loc să obligăm ţara asta să treacă prin dezastrele unor măsuri incoerente, care se schimbă radical de la guvern la gurvern, de ce să nu admitem că habar n-avem ce facem dpdv politic şi să încercăm să fim orbi în sensul ăsta? Şi în loc să lăsăm nişte afacerişti demagogi să "reformeze" România până o seacă de resurse, haideţi să adunăm nişte experţi (că, slavă Domnului, e plină lumea de români care ar putea să facă treaba asta) care să propună o viziune socială a României. Nu avem nevoie de platforme electorale , avem nevoie de platforme sociale. Trebuie să rezolvăm nişte probleme care blochează ţara, nu să dezbatem dacă nu cumva Geoană e mai liberal decât Antonescu (?). Problema în România nu e una politică şi nici măcar una morală (corupţia n-are de-a face cu moralitatea, a propos, ci cu încrederea în puterea şi legitimitatea autorităţilor, deci o problemă de identitate cetăţenească în care moralitatea n-are ce căuta). Problema e economică şi instituţională şi nu se va mişca absolut nimic în Ro până când n-or să stea nişte oameni să se gândească, să analizeze şi apoi să facă ceva în această chestiune.

În final, vă doresc o dimineaţă excelentă şi scuze pt tonul pătimaş. dar ştiţi cum e românul- politică şi fotbal, asta-i defectul nostru...

Sunday music

2009-11-22T12:43:00.000+02:00

Excerpt 2 from the Book of Commun Errors

2009-11-18T10:10:00.004+02:00

Failing to be there for your friends when they ask you to is a sign of mediocrity. Because the general situation is that there's always shit happening somewhere or to someone and it's almost never a good time to disconnect ourselves from our personal trip in our own life -worlds and to connect to someone else. Mediocrity means following the general, the medium line, where we all know that in fact we're lonely and alone and this is normal because everybody's got shit going on.
What's wrong with us, people? Can't we aim a little bit higher than our own sorry asses? that's a pretty limited vision, you know...

From the abbreviated dictionary of commun errors

2009-11-16T19:42:00.003+02:00

Visiting your past is like going to a church - there's always something to feel guilty about.

Delayed gratification

2009-11-14T10:53:00.005+02:00

This video is not only a funny thing to watch because it has cute kids in it and it resembles the "Gags for laughs" TV show. As you see, it's also a psychological experiment and I believe that the subject is more than worthy of our attention.
What is delayed gratification? It's when you choose between an immediate reward (out put) and a delayed reward which would be the double of the original reward. You just have to wait and keep your end of the bargain. It looks harmless enough. You make a small sacrifice (all those kids dying to eat the marshmellow, trying not to think about it and to resist temptation) and then you get twice as much as you put in. sounds almost byblical, right? You do your best while you're alive, you grind your teeth and wait to get your reward and it finally comes, because you're rewarded with eternal life in the afterlife. The same idea functions very well in other ideologies too. Take the work ideology, for example. The employee has to stick to the rules, do his job, have patience, agree to a system that he doesn't really agree to. Do the kids understand WHY they're not supposed to eat the marshmellows? No. Everything was presented as a game to them and it will still be presented as a game to them when they're grown up. You don't really understand why you were passed of your promotion or why you are underpaid or why you are working worse jobs than other people with the same qualification. You see, as long as the delayed gratififcation game is played, you've got all these people under control because they will always wait for the reward, although it never comes (except in the after life, of course). What if the woman in the video were to come back into the room at the end of the experiment and say "I'm sorry, but we're out of marshmellows, I don't have the extra one I promissed. But you can eat this one now." What would the kid who waited do? My guess is he will eat the marshmellow and feel happy about it; then, if he were told to wait for one more hour (and an hour is huge time in kids' time when it comes to waiting in an empty room), he would say yes, just thinking about that extra marshmellow. As you might have noticed, the younger kids paid less attention to the rules of the game - they didn't understand it, so they acted accordingly: they just ate the marshmellow or took small bites of it. The older kids have the tendency of obeying the game rules better than the others, which is understandable since the capacity of reasoning (i.e. of thinking in terms of consequences), as well as the social perception of the environment (kids become aware of the fact that they live in a community that has specific rules they must obey)develop with age.
I'm the first one to accept the fact that in educating our children (therefore, our future selves)we must pay great attention to teaching them the rules of society, so that they don't become anti or a-social grown ups, but I think we should definitely skip the ideology crap that it's being fed to us since forever in schools and at home and on the street. We shouldn't lie to our kids teaching them that patience or effort is always rewarded, you just have to try hard enough. Sometimes, you just have to realize that the marshmelow they give you is just a crappy piece of junk candy and it's not worth it. And sometimes you have to say No, I'm not sacrificing myself in any remote way for the greater good that's supposedly gonna happen to me. And then maybe we would be more like free individuals, therefore less controlable.

No day like Friday

2009-11-13T21:13:00.004+02:00

I'm beginning to think that in the given matter of attaching value to one's life,the only value we can attach to life is the fact that it's a narrative. not necessarily an epic or a poem, but a narrative of some sort. We all have a story, our life story, and that's the only thing that can separate or bring us together. each life story is unique, although there are the same patterns everywhere. Each of us can make of it whatever he/she pleases. Our life story is our only playground, although sometimes it seems that even if personal, this space is not entirely free because our life story depends so much on external circumstances - the people you meet, the decisions you make, the sensations you feel every day when reacting to the environment.
From this let's say esthetical point of view, if not literary :), the only thing that gives meaning/value to your life is your life story. Is it a good one? Is it all worth it? If you were to talk to yourselves and try to retrace your life story, would you be content hearing it? Are you experiencing any of the things that make this "human trip" rewarding? Or, to cite one of the old drug addicts who brought some spirit into this world, Jim Morrison - "Did you have a good world when you died? Enough to base a movie on?"

More letters, the same friends

2009-11-13T10:15:00.000+02:00

"I'm bored with the same disatisfaction I can't even express. mornings are particular. basically, i thought there would be more out there than my own biography. i thought my life wouldn't have to be about my own biography, but here i am, drowning in my personal feelings and sensations and ideas. and the world is still out there. i just don't think i wanna reach it anymore. and still, there are dishes to wash, a room to clean, a few people to say hi to and a whole new long day ahead. maybe i should sleep 'till tomorrow."

2009-11-11T18:50:00.001+02:00

http://www.euranet.eu/index.php/eng/Today/News/English-News/Romania-s-silent-trauma

2009-11-09T21:07:00.000+02:00

"E bine, nu te răzgândi"

2009-11-05T11:11:00.001+02:00

Have you?

2009-10-29T19:07:00.001+02:00

"have you ever heard of orchestras where they put people who haven't been raised by instruments in front of instruments and teach them to play? apparently they bring more emotion to it than if someone was raised by a horn or a flute their whole life."

E timpul sa ne îmbrăţişăm singuri, for comfort :)

2009-10-27T11:50:00.000+02:00

A sosit circul

2009-10-26T08:13:00.002+02:00

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6344734-video-basescu-propune-geoana-premier-liderul-psd-loveste-biblia-droguri-usoare-crin-antonescu-isi-face-campanie-revolutia-timisoara.htm?cfnl=

La care adăugăm o dedicaţie specială, o dată la 4 ani, din partea cetăţenilor:

La război, Ioane

2009-10-23T11:10:00.003+03:00

http://www.curierulnational.ro/In%20brief/2009-10-23/Biden:+Romania+adopted+%22with+joy%22+the+new++antimissile+system

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6330927-vicepresedintele-sua-joe-biden-dupa-intalnirea-traian-basescu-apreciez-sustinerea-romaniei-pentru-noul-proiect-scutului-antiracheta-speram-vedem-moldova-cat-mai-rapid-structurile-euro-atlantice.htm?cfnl=

Subiect în presa de azi – înrolarea vesela a României în proiectul american al scutului antiracheta. Subiectul e mai vechi; în 2006, politicienii polonezi s-au declarat sceptici referitor la acest proiect, populatia exprimându-se împotriva. Pentru ca acum câteva zile sa promita lui Joe Biden ca se vor alatura proiectului.
România a sarit etapa 1 prin care au trecut polonezii (suntem mândri de cum ardem noi etapele si ajungem urgent la succes!?) – nu am observat nici un debate mediatic sau politic pe subiectul scutului antiracheta în România. Suntem mult prea ocupati de problemele interne ca sa ne mai batem capul cu politica externa. Nimeni nu discuta cu adevarat în presa despre dependenta României de agentiile financiare internationale, ne preocupa doar cine a furat din bani si daca n-a furat, atunci unde s-au dus? Realitatea este ca ceea ce ni se întâmpla în curte are foarte mare legatura cu ceea ce se întâmpla în curtile altora, vecini mai apropiati sau mai departati. Economia, politica interna si externa, politicile publice, totul în România are legatura cu ce se întâmpla înafara României si suntem conditionati de niste proiecte la scala internationala care nu au nici o legatura cu noi si care ne sunt impuse. Refuzul de a participa la astfel de proiecte este sanctionat în consecinta si efectele ar fi vizibile pe multiple planuri.
Polonezul e mai putin obisnuit cu zicala Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie si ne mai aminteste din când în când ca el a avut si curajul de a construi o societate civila în comunism (NB), asa ca în prima faza îsi exprima îndoiala. Românul e un pic mai cinic si stie ca oricum n-are rost sa se împotriveasca. SUA e SUA, UE e UE, FMI e FMI, Banca Mondiala e BM, etc. În fond, nu ne-am dorit dintotdeauna sa fim si noi ca ei? Nu i-am vazut dintotdeauna ca pe rudele bogate si destepte care mai arunca si înspre noi câte ceva din belsugul de la masa lor? I-am asteptat pe americani, acuma le adoptam încet-încet cultura, e normal sa le adoptam si proiectele. La fel si cu UE, ceea ce de altfel e redundant pt ca UE nu e alta mâncare de peste decât SUA – aceiasi oameni, aceleasi interese.
Românul a înteles de mult si o alta expresie proverbiala : Daca nu esti cu noi, esti împotriva noastra. Si-a însusit-o atât de bine, încât se exprima si în discursul public, nu numai în politica externa. Noi stim întotdeauna ca trebuie sa tinem partea cuiva – unui politician sau altul, unei opinii sau alteia, etc. De aceea nici nu exista un discurs echilibrat, logic si argumentat în discutiile majoritatii. Bun, daca nu suntem cu americanii, ne stergem pe bot de deputatie, asa ca ce facem? Ne pregatim împotriva unui atac declansat de Iran??? De ce ne-ar ataca pe noi Iranul? Ca sa ne impuna islamismul, sa ne ia pâinea de la gura si sa ne violeze femeile? Nu cumva Iranul ar ataca PENTRU CA suntem aliati SUA? Si în Afganistan de ce am trimis trupe? (fiind, ca si acum, tot printre primii voluntari NATO care s-au implicat activ în ofensiva americana…) Nu în ultimul rând, atacul NATO asupra Serbiei s-a bucurat de sustinerea politica româneasca tot din secunda 1, asta în conditiile în care, NB, populatia chiar s-a exprimat în mod clar ÎMPOTRIVA atacului respectiv.

Ce mai e de spus? Sa ne pregatim sa purtam toate razboaiele inutile ale lumii, pe care sa le platim tot noi (pentru ca, nu-i asa, aceasta alianta cu SUA ne ajuta sa ne îndatoram la FMI!)…

P.S. Varianta optimista: poate SUA nu se teme de Iran (cum de altfel sunt si sigura, pentru ca toata treaba cu Iranul este propaganda si nimic altceva). Poate ca de fapt printre filmele care se ruleaza la Casa Alba la fiecare mandat prezidential se numara si Independece Day. Poate ca de fapt ne pregatim pt o invazie extraterestra si trebuie sa continuam cursa înarmarilor pt siguranta noastra. În cazul asta, by all means, let’s fight the aliens together, dude!

Remember cu bulbuci

2009-10-21T09:46:00.003+03:00

Nu ştiu dacă vă amintiţi din auzite sau văzute de cover-urile făcute în timpul comunismului la diverse şlagăre internaţionale. Mihaela Runceanu, Marina Voicu, toate trupele rock româneşti, ş.a. Trendul făcea parte din reciclarea unor produse capitaliste pe versuri "specifice" festivalului de la Mamaia. Probabil ideea era Cântecul e bun, dar noi îl putem face mai bine.
NB: Iris cred că deţine recordul, pentru că au copiat şi câteva linii şi acorduri pe ici-pe colo, în punctele esenţiale după ce s-au plictisit să copie melodii întregi.

Ce ziceţi de cover-ul de mai jos? Occidentul ar fi mândru de produsul final. Nu ştiu însă ce ar zice Pulp, dar la urma urmei dă-i încolo de vestici, noi le avem pe ale noastre (Marina Voicu şi ţigările Snagov, ambele de glorioasă amintire)!

Darsana

2009-10-20T13:15:00.004+03:00

Am ajuns şi ziua binecuvântată de Domnul în care m-am mai lămurit în privinţa obiectului muncii al unei instituţii româneşti! Şi anume, mi-am dat seama care este scopul activităţilor Poştei Române. Am petrecut majoritatea vieţii mele într-o deplină ignoranţă, crezând că scopul PR este să livreze obiecte (plicuri sau colete) dintr-un punct într-altul. Ştiam în schimb că PR nu este un organism independent, chiar atât de naivă nu cred că am fost, ştiam că "se verifică tot" şi că nimic nu trece neobservat, dar credeam că lucrurile se opresc aici şi că activităţile angajaţilor PR se limitează la violarea intimităţii cetăţeanului, nu se extind şi la furt. Pentru că da, stimaţi colegi de ţară, la PR se şi fură. Mai precis, până acum am descoperit un focar sigur - la Bucureşti. Şi se fură la modul extrem de jignitor pentru cetăţean, în sensul că nimeni nu-şi dă nici o silinţă să-şi acopere urmele. Nici nu e nevoie. Plicul sau coletul vine şi nici unul dintre angajaţii poştei nu-şi bate capul cu sofisticări. Obiectul se deschide prin ruperea sigiliului, se ia dinăuntru ceea ce se crede de cuviinţă, obiectul se capsează apoi neglijent, cât să ţină, şi se livrează la destinatar, care habar n-are ce se întamplă. Şi când constată furtul, ce? Faci reclamaţie? Poftim, fă reclamaţie şi o să te căutăm noi. Pe site-ul PR există chiar o categorie specială la capitolul Reclamaţii, intitulată Conţinut lipsă. Deci să înţeleg că se întâmplă frecvent?
Singura mea concluzie din acestea este că ar trebui să facem ceva pentru angajaţii Poştei Române. Ar trebui să-i ajutăm să iasă din iluzia că PR este de fapt Armata Salvării şi că ei sunt beneficiari din donaţii. Hai că am primit ajutoare! Uite câte plicuri şi colete! Haideţi cu toţii să le desfacem şi să vedem de ce avem nevoie! Şi uite aşa PR nu mai are ca scop al activităţilor livrarea de plicuri şi colete la destinaţie, ci incălcarea drepturilor de bază ale omului atât în calitate de cetăţean, cât şi de client, precum şi furtul pe faţă care oricum rămâne nepedepsit pentru că responsabilitatea în Poşta Română este difuză şi cel care face reclamaţie nu are dovezi care să ateste conţinutul plicului sau al pachetului. De asta zic că ar trebui să îi ajutăm să se trezească din visul în care noi înşine i-am încurajat să intre (altfel, de ce nu s-au luat măsuri drastice pt astfel de incidente?). Pentru că visul ăsta ne face nouă rău.

Continuare cu solutii

2009-10-20T11:38:00.000+03:00

Cut their balls,don't dust them!

2009-10-17T09:57:00.001+03:00

Dream job

2009-10-15T11:26:00.002+03:00

Ecuador (Quito): Full time Minister

Advent - St. Nicholas Church is searching for a pastor who is called to a church like ours.

Location
Quito

Company
Advent - St. Nicholas Church

Details

Advent - St. Nicholas Church, an English-language, interdenominational congregation, worshipping in the classical liturgical tradition is searching for a pastor who is called to a church like ours. The fundamental responsibility of the Pastor is to enable and equip the congregation to act as the body of Christ and, together, carry out the purposes of the congregation. For more information please click on our website link below: http://calling.ASNQuito.org or contact Bruce Rydbeck our Pastoral Search Team Coordinator at: pastorsearch@asnquito.org

Qualifications

See http://calling.ASNQuito.org

Full/Part Time
Full-Time

Contact Name
Bruce Rydbeck our Pastoral Search Team Coordinator

Address
Isabel la Catolica 1431 y Av.
Quito
Ecuador

Telephone
+593.2.246.4308

E-mail
pastorsearch@asnquito.org

Terrific ad, right? And the job description seems spectacular; I wonder what exactly does it mean to "enable and equip the congregation to act as the body of Christ and, together, carry out the purposes of the congregation"...How can a congregation act as the body of Christ? what will it do? drink Christ's wine, eat Christ's bread, perform Christ's miracles? or just talk like Jesus would? then this congregation would be a gospel band. Ok, now I know what this ad means: Who wants to join a gospel band?? Anyone knows how to clap and would be willing to do it in Ecuador, in a traditional manner, surrounded by clapping peers??! You have the contact address at the end of the ad, make sure to send your cv and clapping references, along with a cover letter motivating the gospel band to accept you as a fellow member. Break a leg!

2009-10-09T11:29:00.001+03:00

A hamster and a rat were sitting on the side of a
swimming pool. They were enjoying the sun. Suddenly
the rat turned to the hamster and asked him: Dude, How
come people consider me a nuisance, and you a pet? How
come people pay money to have you, while they are
trying to kill me? How come you are considered a cute
little animal, while I am considered creepy and
disgusting? How come you live in a warm home, and I
have to stay in the sewer?

So the hamster answered: "It's branding, dude."

Letter from an imaginary friend

2009-09-22T19:58:00.001+03:00

" yeah, it's a good question: what do i want to do? i know i want to live in a city and spend a great deal of time out in the country, but what on earth could i do? everyone around me says be a teacher, but i feel very cloistered in a university community, it can be a very flaccid place. on the other hand i know enough not to go around expecting everything from the outside, i know that i can't just expect some presence to be there, and i can't suppose that the architecture won't be as alien and grotesque as the genre or as the institution, and even that the kind of thinking going on there won't be just as alien and grotesque. But I like living in cities, so I must find a way to survive this commercial holocaust that you are referring to. referring to? it's like a volcano, and we're in it, unless it doesn't blow, in which case we can all be frozen in the working pose with the frenetic grimace. i don't want a job but i want people---what do people do in extreme conditions? maybe what we're doing right now is a sample of it, like Merton says, just coming together in an informal way to work creatively? but i think that there are so many informal situations that merely pass off as informal and behind them are a whole series of conventionalities. what i'd like to do is strike in a pure way at (at what?) and i know that to do that you are right that the feelings really have to be there, one has to be in love with others (not hate them as annoyances) and then in a sense seek out places of silence to spill all the beans (ashes, orange juice) out. i was thinking that that's what we need more of in cities, places to be silent for a minute, just a few trees along a walking path makes an enormous difference, or a little black pool of water into which to have a cool lucid thought. hmm, we should become landscaper artists. oh sorry, you need ten years qualifications for that, please go to the back of the line. oh shit, man!"

A letter to an imaginary friend

2009-09-22T09:46:00.000+03:00

There's such a bad usage of people's skills and abilities all over the world; it's frightening to see just how many people have to trick others because they wanna make a living. and then there's people that trick other people so that they can get not a job, but money from them. that's the expert liars. but why lie at all? why do u have to fill out 3-4 or 5 forms just to send a job application? why do u have to justify yourself everytime u want a job? and talk bullshit about a bunch of criteria that they come up in their bureaucratic, twisted way? and why do u always have to be dynamic, flexible and excellent team-worker? and why do they want you to plan a career and to explain the gaps in your work experience? they do all this because human resources is now "a science", a science that has definite measures of people as employees. you are you and there's another you that is always an employee. and as an employee, u have to be dynamic and flexible and know how to take orders and how to work non-stop. but that's not enough. it's not important only to behave as such, u also have to BELIEVE. u also have to show passion, interest, u have to be devoted to and consumed by your work and the company u work for. Because we all have to pretend we love WORK and we adore OUR work. for which work, we've been carefully selected out of hundreds of resumes, all matching, more or less, the standard profile for the job. And if you pretend long enough, u really start to believe and if not you, then your children or your grand-children who were raised in the same social context of internalized bullshit, they will believe. and they will start looking down at people who don't work, who don't manage to find a job. It means there's smth wrong with u if u don't work..I mean, couldn't u meet the criteria? haven't you tried hard enough? These people truly think that they live in a scientific society, where all is taken care of, all the people get what they reserve and the poor or jobless or the homeless people are like that because they didn't try hard enough and were weak, etc.
So what I wanted to say is that the first sign of extreme social control is the way the labor market works and what is the degree of access that people really get to realizing their true potential (therefore to function in a way that suits them and to work whatever they want, when they want it). In our western society, the social control is sky high and the people are driven closer and closer towards becoming a flock of docile sheep.

Scientific revolution

2009-09-03T12:30:00.000+03:00

Din jurnalul cuiva

2009-08-26T21:50:00.000+03:00

I guess we must understand that for thousands of years we've lived from generation to generation, thus having a sense of belonging to smth, good or bad, regardless. but nowadays, we belong to nothing and to noone. our families are mad, we ourselves are going mad by the day and the only thing that connects us to life is our own madness sprung from the madness of our kin. this is what time took away from us and with it, the sense of forgiveness so necessary to be able to cope with the absurdity of existence in general. we are defenseless in front of life because we have no family and we're nobody's next of kin. all we have is drugs. because the drugs, whatever they may be, redeem us from ourselves and from our senseless paths through life.

Conversaţie imaginară

2009-08-25T10:07:00.000+03:00

Un prieten mai mult revoltat decât imaginar mi-a spus la un moment dat că nu vrea să mai audă puncte de vedere sociologice pentru că sociologia, ca şi restul ştiinţelor sociale a făcut mult rău în secolul 20 cartografiind realitatea şi impunând norme cel puţin debatable, dacă nu chiar louches în cadrul societăţii. Mă tem că "moi, en tant que sociologue" (ca să citez un alt prieten) am avut un răspuns abrupt, spunându-i că e asta e o discuţie "de liceu". Nu am spus asta într-un mod peiorativ, ci gândindu-mă la toate lecţiile introductive ale oricărei discipline care aveau ca subiect Ce iaşte cutare sau cutare materie şi la ce serveşte ea omului.Dar discuţiile de liceu sunt necesare, aşa că ... să purcedem.
În primul rând sociologia nu este inginerie socială. Sociologia este, ca orice altă ştiinţă (sau pseudo-ştiinţă, dacă e să-i pomenim razant pe unii pozitivişti învederaţi) un exerciţiu de gândire care are ca obiect modul de funcţionare a omului, preocuparea sa particulară fiind modul de funcţionare a omului în societate. Mai mult decât atât, orice sociolog "serios" ştie că modul de funcţionare a individului nu urmează orbeşte nişte legi generale, universale, ci este dependent de contextul social în care se află. În altă formulare, mai apropiată de cuvintele prietenului meu, sociologia nu cartografiază realitatea, ci modul în care oamenii (ca indivizi -nivel micro, sau ca şi colectivitate - nivel macro) se organizează. NB: Evident, simplific, dar îmi asum această simplificare pentru că nu e locul aici pentru mai mult.
De ce e important să facem asta? Păi de ce ar fi important să gândim sau mai bine zis, să ne gândim pe noi înşine? Aici, mărturisesc că nu ştiu ce să răspund, dar n-aş vrea nici să zic doar "well, mie îmi place să gândesc şi să cred că e util să gândesc". Am să mai spun aşadar tot en tant que sociologue, şi cu asta ajungem şi la problema ingineriei sociale. Aproximativ 200 de ani de exerciţiu sistematic de înţelegere a modului de organizare a indivizilor în societate şi de funcţionare a societăţilor n-au fost chiar degeaba. Am aflat nişte lucruri, am tras nişte concluzii. Şi cum orice cunoaştere este pasibilă atât de efecte pozitive, cât şi de efecte negative, în funcţie de modul în care este instrumentată, este normal ca ea să fie folosită şi în scopuri după cum spuneam - louches. (paranteză: fizica a fost folosită pentru crearea armelor nucleare, dar nimeni nu contestă că este important ca fizica să fie predată în şcoală). Pentru că înţelegând regulile după care funcţionează un mecanism societal, s-a ajuns inevitabil la ideea că mecanismul poate fi controlat. Ingineria socială nu e altceva decât folosirea cunoaşterii cu scopul modelării realităţii. Exemplele sunt peste tot : marketingul nu e altceva decât manipularea unor practici sociale spre beneficiul comercial al corporaţiilor (din păcate nu e, cum se spune peste tot, încercarea comerţului de a veni în întâmpinarea nevoilor populaţiei, ci crearea pur şi simplu a nevoilor populaţiei prin manipulare), anumite politici sociale sunt şi ele nimic altceva decât impunerea unor practici sociale a căror rezon ne scapă de multe ori, ca să nu mai vorbim despre efortul (uriaş, I'll give them that, al) unor agenţii internaţionale de a folosi cunoaşterea socială cu scopul exploatării ţărilor din lumea a treia, precum şi a celor "în curs de dezvoltare". Mai mult decât atât, ceea ce se cheamă "noua ordine mondială", "satul global", etc, nu este altceva decât inginerie socială prin faptul că încearcă să creeze norme, valori, instituţii, şamd standardizate care le sunt impuse populaţiilor din întreaga lume (inclusiv celor occidentale, evident) în detrimentul aceloraşi populaţii.
Dar tocmai având în vedere faptul că avem atâtea exemple de manipulare a cunoaşterii, cred că este cu atât mai evident că nu trebuie să încetăm să încercăm să cunoaştem. În contextul în care societăţile contemporane sunt compuse în mare parte din indivizi manipulaţi să creadă ceea ce vor inginerii sociali să creadă, deci din oameni spălaţi pe creier care nu înţeleg ce li se înatâmplă şi de ce, exerciţiul auto-reflexiv este nu numai "fun", ci este vital. Pentru că este important să încercăm noi înşine, ca indivizi, să folosim la rândul nostru informaţia de care alţii se folosesc pentru a ne manipula şi pentru a ne impune reguli care nu au nici o legătură cu noi. Asta este o lecţie a secolului 20 pe care n-am învăţat-o încă. Cunoaşterea înseamnă empowerment la modul cel mai practic cu putinţă şi este, în fond, un exerciţiu la fel de simplu ca cel pe care îl facem de fiecare dată când mergem la cumpărături, de fiecare dată când, înainte de a face vreo tranzacţie, comparăm opţiunile. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă toată energia pe care o cheltuim comparând diverse oferte şi produse ar fi folosită pentru a ne informa asupra, a observa, a gândi ce se întâmplă în jurul nostru.
Instrumentele sunt deja la îndemână. Ce mai aşteptăm??

Comentariu la.

2009-08-14T20:08:00.000+03:00

Ca primă idee: este într-adevăr important să facem distincția între a prelua niște noțiuni pre-construite cu care suntem hrăniți de la bun început - hrăniți de familie, de mass-media, de școală, etc, deci de mediul în care trăim- și a formula propriile definiții despre lucruri. Noțiunile de succes și ratare nu sunt cu nimic diferite de cele de, spre ex, prietenie, iubire, sex, familie, femeie, bărbat, etc. În fond, tot ce nu gândim noi înșine ca definiție a lucrurilor este o noțiune preluată. Pe de altă parte, nu există nici un moment al vieții noastre, ca persoane conștiente, capabile de reflecție individuală, care să nu fie contaminat de definiții anterioare ale experiențelor prin care trecem. Mintea noastră este un construct complex care combină individualitatea (mintea noastră este singulară, dintr-un anumit punct de vedere) și influențele mediului. Este un exercițiu vital, evident, să te oprești înainte de a formula o părere despre ceva și să încerci să te distanțezi de părerile gata formulate de alții pentru simplul fapt că modul în care filtrăm informațiile date de experiențe dau măsura noastră ca indivizi unici, capabili să gândească pentru ei înșiși. Dacă vreți, aici stă diferența dintre fast food și gourmet food. Fast food înseamnă în context că pur și simplu reproduci fidel niște idei pre-fabricate(opiniile ne-supuse unui exercițiu critic nu sunt altceva decât niște prejudecăți, deci niște idei fixe care ignoră contextele capabile să le modifice), în timp ce gourmet înseamnă că ești dispus să consumi timp și energie ca să alegi tu singur ingredientele care-ți sunt pe plac și să le combini pentru ca rezultatul să însemne ceva pentru tine personal, să te exprime ca personalitate. Dar în același timp nu trebuie ignorat faptul că este practic imposibil să facem o distincție clară, alb-negru, între ceea ce preluăm și produsul unic al minții noastre. Și asta se întâmplă dintr-un motiv simplu - suntem noi înșine produsul a ceva anterior nouă și trăim cu toții în ceea ce se cheamă produsul experiențelor noastre colective. Cu alte cuvinte, individul nu poate fi separat de comunitatea/ societatea din care face parte. Ceea ce, într-o societate evoluată, n-ar trebui să îi constrângă libertatea de gândire sau de exprimare a propriei unicități. Dar pentru că suntem unici și aceiași în același timp, sfaturi de genul Gândiți-vă ce este succesul pentru voi personal, nu ceea ce este succesul pentru restul societății (sau sexul sau iubirea sau mama sau tata) sunt la fel de folositoare ca o carte de self-help, adica 0. Ăsta e doar primul pas, menit să asigure o gândire critică, reflexivă, conștientă, dar nu e în nici un caz o soluție. Eu m-aș putea gândi, spre ex, că definiția mea personală despre succes este să-mi fac o colibă lângă o apă, lângă care să-mi cresc plantele și să-mi beau berea făcută în casă, dar asta nu înseamnă că lucrurile astea sunt și fezabile. De ce nu sunt fezabile? Nu pentru că nu trăim într-o meritocrație - puțin mă interesează dacă merit să am o colibă sau nu, ci pentru că trăim într-o lume în care realizarea mea personală ca individ depinde de gradul de mulțumire pe care societatea îl manifestă vis-a-vis de persoana mea (persoana mea care e un număr înregistrat undeva în sistem , nu altceva), de cantitatea de muncă pe care o depun în societate (și noțiunea de muncă are iarăși o definiție la care eu ca individ nu pot contribui - munca este ceea ce spun ceilalți că e muncă, ceilalți fiind cei care mă plătesc pentru munca mea, în funcție de nevoile economice) și de răsplata imediată și direct cuantificabilă pe care o primesc în schimbul muncii mele. În scenariul acesta, eu nu-mi pot lua o colibă decât dacă : 1) altcineva înaintea mea a satisfăcut cerințele de succes valorizate de societate (adică dacă familia mea sau alte suflete miloase mă fac proprietar al terenului pe care construiesc coliba și îmi dau și banii pentru restul angaralelor) sau 2) fac o muncă valorizată de societate, în felul acesta devenind o persoană de succes dupa definiția altora și în decurs de 15-20-30 de ani acumulez destul cât să-mi permit să fiu omul de succes cf definiției mele. În asta constă aporia întregii discuții despre noțiuni împrumutate și noțiuni pe care le formulezi tu însuți.
Există însă și o posibilă ieșire (practică) din această aporie - și anume o societate în care capacitățile, potențialul indivizilor care o compun să nu fie sugrumate de controlul societal. Și un prim pas (și cel mai important) este ștergerea cuvântului CARIERĂ din orice dicționar. Pentru că important nu este să faci același lucru timp de 30 de ani, până când strângi bani de colibă, ci să muncești ce poți, ce vrei, când vrei, oriunde ar fi nevoie de munca ta și doar atâta timp cât este nevoie de munca ta. Poate așa am putea să avem și timp până la bătrânețe să aplicăm propriile idei despre succes...

De reflectat la.

2009-08-14T19:40:00.000+03:00

The know-how

2009-08-14T15:46:00.000+03:00

Câteva cuvinte de admirație pentru aceasta formă de interacțiune umană care se cheamă dating.
Dating-ul este un sistem superior de reglementare a vieții sexuale (și emoționale, dar nu intrăm în aspectul ăsta). superior față de alte sisteme care presupun sexul spontan. deci, mai simplu spus, în loc să ieși la băut și să sfârșești a doua zi în patul cuiva căruia i-ai uitat numele (sau în patul personal, lângă cineva căruia i-ai uitat numele), eventual într-o postură pe care ți-e jenă s-o povestești, cu un cap cât banița pe care ai uitat unde l-ai purtat și la ce ți-a servit, faci altfel. Și anume fixezi o întâlnire cu o persoană anume (pe care o suni dinainte, etc.), te îmbraci frumos, te speli pe dinți, îți repeți numele persoanei respective în minte plus alte detalii personale menite să întrețină o conversație, bei și mănânci moderat ca să nu faci impresie proastă, te chinui să fii șarmant și mereu pe fază, iar la sfârșitul serii te abții de la tentații sexuale pt că, nu uitați dragilor, never have sex on a first date!, e de prost gust. Cred că ceea ce am descris până acum este evident că are toate datele unei campanii PR, în care imaginea produsului care ești tu trebuie să se pupe cu imaginea produsului care e cealaltă persoană. Scopul? O viață sexuală regulată, care înlătură chinul căutării permanente de partener sexual, precum și riscurile care vin cu asta - boli, mahmureală (și asta un fel de boală, dar tratabilă în decurs de 24 de ore, deci un soi de 24 hour flu), incertitudine. Dacă treci de primele sesiuni de dating și-ți joci mâna cum trebuie, avantajele sunt excelente și ajungi în momentul glorios în care ieși la încă o întâlnire ( cu aceeași persoană, se înțelege), deja vă cunoașteți mai bine, deci vă simțiți destul de în siguranță încât să beți peste măsură, pentru ca la sfârșitul serii să se întâmple ceea ce așteptați de mult: sex. sex. sex. Și dacă s-a întâmplat o dată, nu poți fi refuzat a doua oară. Nici a treia, șamd. Deci succes total!
Ar trebui să menționez însă foarte rapid și pe scurt(ca în reclamele la medicamente pentru care nu îți trebuie rețetă)efectele negative ale acestui sistem de altfel eficient: .... .... .... .... Completați spațiile libere!

No comment follow-up

2009-08-06T21:54:00.001+03:00

Poem de pipăit în buzunar

2009-08-06T13:01:00.000+03:00

THE WORLD IS TOO MUCH WITH US

The world is too much with us: late and soon,
Getting and spending, we lay waste our powers:
Little we see in nature that is ours;
We have given our hearts away, a sordid boon!
The sea that bares her bosom to the moon:
The winds that will be howling at all hours,
And are up-gathered now like sleeping flowers;
For this, for every thing, we are out of tune;
It moves us not. - Great God! I'd rather be
A pagan suckled in a creed outworn;
So might I, standing on this pleasant lea,
Have glimpses that would make me less forlorn;
Have sight of Proteus rising from the sea;
Or hear old Triton blow his wreathed horn.

William Wordsworth
(1770-1850)

Forgotten wars 2

2009-08-06T12:45:00.000+03:00

After slavery was abolished in the United States in 1865, Colonel P.H. Anderson asked his former slave Jourdan Anderson to come back to Tennessee and work for him again. In his eloquent and ironic reply, Jourdan Anderson draws comparisons between his life as a free man and as a slave.

Letter from a Freedman to His Old Master
[Written just as he dictated it.]
Dayton, Ohio, August 7, 1865.
To my old Master, Colonel P. H. Anderson,
Big Spring, Tennessee.
SIR: I got your letter, and was glad to find that you had not forgotten Jourdon, and that you wanted me to come back and live with you again, promising to do better for me than anybody else can. I have often felt uneasy about you. I thought the Yankees would have hung you long before this, for harboring Rebs they found at your house. I suppose they never heard about your going to Colonel Martin's to kill the Union soldier that was left by his company in their stable. Although you shot at me twice before I left you, I did not want to hear of your being hurt, and am glad you are still living. It would do me good to go back to the dear old home again, and see Miss Mary and Miss Martha and Allen, Esther,Green, and Lee. Give my love to them all, and tell them I hope we will meet in the better world, if not in this. I would have gone back to see you all when I was working in the Nashville Hospital, but one of the neighbors told me that Henry intended to shoot me if he ever got a chance.
I want to know particularly what the good chance is you propose to give me. I am doing tolerably well here. I get twenty-five dollars a month, with victuals and clothing; have a comfortable home for Mandy,-the folks call her Mrs. Anderson-and the children-Milly, Jane, and Grundy-go to school and are learning well. The teacher says Grundy has a head for a preacher. They go to Sunday school, and Mandy and me attend church regularly. We are kindly treated. Sometimes we overhear others saying, "Them colored people were slaves" down in Tennessee. The children feel hurt when they hear such remarks; but I tell them it was no disgrace in Tennessee to belong to Colonel Anderson. Many darkeys would have been proud, as I used to be, to call you master. Now if you will write and say what wages you will give me, I will be better able to decide whether it would be to my advantage to move back again.
As to my freedom, which you say I can have, there is nothing to be gained on that score,as I got my free papers in 1864 from the Provost-Marshal-General of the Department of Nashville. Mandy says she would be afraid to go back without some proof that you were disposed to treat us justly and kindly; and we have concluded to test your sincerity by asking you to send us our wages for the time we served you. This will make us forget and forgive old scores, and rely on your justice and friendship in the future.I served you faithfully for thirty-two years, and Mandy twenty years. At twenty-five dollars a month for me, and two dollars a week for Mandy, our earnings would amount to eleven thousand six hundred and eighty dollars. Add to this the interest for the time our wages have been kept back, and deduct what you paid for our clothing, and three doctor's visits to me, and pulling a tooth for Mandy, and the balance will show what we are in justice entitled to. Please send the money by Adams's Express, in care of V. Winters, Esq.,Dayton, Ohio. If you fail to pay us for faithful labors in the past, we can have little faith in your promises in the future. We trust the good Maker has opened your eyes to the wrongs which you and your fathers have done to me and my fathers, in making us toil for you for generations without recompense. Here I draw my wages every Saturday night; but in
Tennessee there was never any pay-day for the negroes any more than for the horses and cows. Surely there will be a day of reckoning for those who defraud the laborer of his hire.
In answering this letter, please state if there would be any safety for my Milly and Jane,who are now grown up, and both good-looking girls. You know how it was with poor
Matilda and Catherine. I would rather stay here and starve—and die, if it come to
that—than have my girls brought to shame by the violence and wickedness of their young masters. You will also please state if there has been any schools opened for the colored children in your neighborhood. The great desire of my life now is to give my children an education, and have them form virtuous habits.
Say howdy to George Carter, and thank him for taking the pistol from you when you were shooting at me.

From your old servant,
Jourdon Anderson

Source: Articles from Bibliobase edited by Michael A. Bellesiles.

Învățăturile cuiva pentru alții

2009-08-04T21:31:00.000+03:00

B.S, prietenul nostru imaginar și guru-ul nostru real spune următoarele: "There's nothing that you can't change about yourself if you want to. It just takes practice and pain."

No comment

2009-08-03T19:25:00.000+03:00

Anunț lipit pe un stâlp într-o stație de autobuz din Stockholm:

O zi bună!

2009-07-20T16:09:00.001+03:00

Morning conversations

2009-07-10T11:07:00.000+03:00

I asked a psychologist friend of mine if there are any studies about why is it that we perceive and/or react to sounds differently. and he said that we cannot measure the unconscious and since it plays the most vital role in the matter, we can't really scientifically explain the differences of perception/reaction to music. But I don't agree that it's the unconscious here, I mean not in the sense they use it anyway. I think it's about chemistry. we, as individuals, have different chemical percentages in our bodies, which, in combination with other factors (background, education, social milieu, life experience, etc.) makes us unique. but this chemistry actually shapes the energy forms that we are. and sound was proven to have effect on the form of matter. so u can imagine what it does at the energy level! we can't even begin to take into account and express and name the things that make us different individuals (and which would explain the very notion of An individual) because we don't have the knowledge to do so. and the little knowledge that we have, we shut it away and put it into deep cupboards and mutter it there. instead of having a 3D world, we have a petty 2D cage. that's why I've come to hate academics. because the trap of reason is a very tricky one. but I also dislike people who are incapable of self-awareness (which is reasoning with yourself). The key word is and always has been Balance. chemical balance. psychological balance. normalcy. And this normalcy doesn't mean fitting in or being adjusted or any other crap. It means following the rule of the distribution of knowledge in a society, which states that your job in your social world is simply to know some stuff that other people don't know (or they might know it, but wouldn't know how to use it) and to share it with everybody else, thus being useful to them. And this concept of being useful to the others through knowledge-sharing also includes the notion of social empathy, because in order to help someone, u need to be empathic to his/her situation, to his/her need of information that u can fulfill. You don't need to care, as an individual, for the other members of the society. Caring is something connected to love and what I'm talking about here is basic ways of living in a healthy, functional society, not the different ways of relating to each other. But I believe that if people learned how to be socially empathic and to value all the rich information (of any kind, may it be intellectual, emotional, esthetical, etc.) that the others can offer u (through communicating their knowledge of the world), then we would really see the positive meaning of human evolution and we will be able to relate more profoundly to each other. Millions if not billions of people can't find their place in our existent social worlds. shouldn't that say something? or no, wait. Maybe the unconscious is to blame. we should treat the unconscious just to be able to relate to each other and to understand what separates us and how are we connected. give me some pills asap! and some music. here's what some people call Sorrow, our next hit in the playlist

Istorie, pur și simplu

2009-07-09T23:09:00.000+03:00

Suntem niște oameni fătați în plin marș. Părinții noștri, a celor născuți în anii 80 erau într-un marș funebru de soldați care luptau de prea mult timp același război. Erau vlăguiți, înfometați, hăituiți, înspăimântați. Și se strângeau unii într-alții uneori în loc de calorifere și așa au apărut decrețeii. În tot timpul ăsta, România aparent mergea (de fapt, stagna într-o cușcă de hamster) spre o victorie îndepărtată care pentru unii era o societate fără clase (până la urmă a ieșit o societate a cărei clase și-au inversat rolurile), pentru alții o friptură în Rai, dacă acasă nu mai apuci cu anii. Noi, generația născută în anii 80 suntem practic ultimii născuți care își mai amintesc marșul acela absurd. Și-l amintesc cu atât mai mult cu cât îl regăsesc după ani, după lumi întregi de zile care au schimbat s-ar spune tot. Și totuși recunoști marșul în lumea din jurul tău, recunoști aceeași societate goală, neputincioasă, paranoică, învinsă pe care ai cunoscut-o în copilărie. Și atunci, pe bună dreptate că te simți ca un nou-născut fătat în marș și călcat în picioare de mersul de vită al soldaților care se târăsc spre un nou sfârșit de război.

Din seria cum ar fi dacă ar fi...

2009-07-06T13:03:00.000+03:00

Cum ar fi dacă ar fi adevărat că fiecare are câte un înger păzitor? Încercați să vă imaginați că există o formă energetică invizibilă care vă urmărește peste tot și care încearcă să vă ușureze existența. Să vă ușureze existența sau să vă cenzureze acțiunile? Taman asta nu am înțeles eu din ce mi s-a explicat la grădiniță - îngerii sunt numiți păzitori pentru că te trag de mânecă atunci când faci ceva greșit sau pentru că încearcă să te ajute atunci când treci printr-un moment nasol? Dacă ar fi din prima categorie, nu ar fi ceva foarte spectaculos pentru că s-ar numi numai un soi de supra-eu plictisitor care nu te-ar lăsa să iei nici o decizie riscantă în viața ta și în genere ți-ar interzice să comiți vreun păcat (ceea ce știm și noi cât de tern ar fi :)). Pe când dacă ar fi al doilea soi de înger păzitor, ar fi minunat, pentru că ar fi ca un soi de prieten imaginar care ar fi tot timpul cu un pas înaintea ta în timp, îndeajuns cât să prevadă lucrurile nasoale și să te avertizeze din timp. Unde mai pui că ai avea un tovarăș de viață și un partener de discuție care ar micșora simțitor nevoia ta de oamenii reali (care nici nu te cunosc așa de bine, cărora trebuie să le explici mereu lucruri pe care tu le consideri de bază, etc.).
Deci eu zic să vă scotociți bine-bine și să vă uitați cu atenție în jur, în special în momentele când sunteți singuri și e foarte liniște - poate vă dați seama că aveți un înger păzitor ca un prieten imaginar. Și schimbați o vorbă cu el...

Zicală amară

2009-07-01T12:18:00.001+03:00

"Numai cu omul prost n-ai ce face pe lumea asta, în rest toți oamenii sunt buni și muritori."

O melodie pentru prietenul nostru amărât, cu îmbrățișări